Rusia a eliberat 11 prizonieri ucraineni de etnie maghiară, la solicitarea Ungariei și prin intervenția Bisericii Ortodoxe Ruse

Rusia a predat Ungariei 11 prizonieri de război ucraineni din minoritatea maghiară, ca „gest” al Bisericii ortodoxe ruse, a confirmat vineri vicepremierul ungar Zsolt Semjen, citat de EFE și preluat de Agerpres.

Un comunicat al Bisericii ortodoxe ruse menţionează că prizonierii au fost predaţi Ordinului suveran de Malta, cu ştiinţa şi „binecuvântarea” patriarhului Kirill, la solicitarea Ungariei.

„A fost un gest al Bisericii ortodoxe ruse către Ungaria. Aceste persoane au fost eliberate datorită ei”, a declarat Semjen pentru postul de televiziune privat ATV, fără a oferi alte detalii.

Confirmarea oficială vine după ce presa locală ungară a informat vineri despre predarea acestor soldaţi datorită medierii Bisericii ortodoxe.

Guvernul lui Viktor Orban, cel mai bun aliat al Rusiei în Uniunea Europeană, a determinat în iunie 2022 blocul să-l excludă pe patriarhul Kirill de pe lista persoanelor sancţionate în răspuns la invazia rusă în Ucraina, argumentând că nu trebuie luate măsuri punitive împotriva liderilor religioşi.

Săptămâna trecută, Biserica ortodoxă rusă, prin patriarhul Kirill, i-a decernat lui Viktor Orban ordinul „Onoare şi Glorie”, cu ocazia împlinirii a 60 de ani şi pentru apărarea valorilor creştine, a moralei europene, familiei şi căsătoriei.

Budapesta a criticat sancţiunile comunitare împotriva Rusiei pentru invadarea Ucrainei, deşi a aprobat până acum zece pachete de astfel de sancţiuni ale UE, aminteşte EFE.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare