Opozantul rus Evgheni Roizman, unul dintre ultimii critici importanţi ai Kremlinului care încă se mai află în Rusia, a pledat miercuri nevinovat în deschiderea unui proces în care este acuzat de discreditarea armatei ruse, informează AFP, scrie Agerpres.
Roizman, 60 de ani, a compărut îmbrăcat în blugi şi cu un tricou la procesul ce se desfăşoară la Ekaterinburg, în regiunea Ural, potrivit unei difuzări în direct, pe YouTube, de către susţinători ai săi.
Evgheni Roizman a denunţat cu fermitate ofensiva rusă la scară mare împotriva Ucrainei, de la declanşarea ei pe 24 februarie 2022.
Întrebat de judecător dacă îşi recunoaşte vinovăţia în acest dosar, Evgheni Roizman a răspuns „nu”, adăugând că îşi va exprima mai detaliat opinia asupra subiectului după ce Parchetul va prezenta capetele de acuzare.
Fost primar al oraşului Ekaterinburg între 2013 şi 2018, Roizman este acuzat că a discreditat armata rusă într-o înregistrare video pe care o publicase pe YouTube în iulie 2022, criticând ofensiva rusă în Ucraina.
El riscă până la trei ani de închisoare.
Deja vizată de precedentele valuri de represiune, opoziţia rusă a fost mult slăbită după atacul rus în Ucraina. Ultimii critici ai preşedintelui rus Vladimir Putin au emigrat sau au fost trimişi la închisoare.
Evgheni Roizman este considerat unul dintre ultimii opozanţi marcanţi care a rămas în Rusia şi care, până acum, a reuşit să scape de pedepsele grele cu închisoarea.
sursa – AGERPRES