Rusia acuză SUA că vrea să desfăşoare arme în spaţiu

Rusia a acuzat marţi SUA că vrea să desfăşoare arme în spaţiu, a doua zi după respingerea de către Consiliul de Securitate al ONU al unui proiect de rezoluţie rusă pe această temă şi după acuzaţii similare ale Washingtonului faţă de Moscova, relatează AFP, scrie Agerpres.

Aceste acuzaţii şi contraacuzaţii realimentează temerea, dispărută după Războiul Rece, privind o eventuală cursă a înarmărilor pe orbită, în pofida existenţei din 1967 a unui tratat privind spaţiul extraatmosferic care face apel „să nu se dezvolte arme nucleare sau orice alt fel de armă de distrugere în masă concepută specific pentru a fi plasată pe orbită”.

Prin respingerea textului rus luni de Washington şi aliaţii săi, SUA au demonstrat că intenţionează „să plaseze arme în spaţiul extraatmosferic şi să-l transforme într-o arenă de înfruntare militară”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.

„O nouă ocazie de a împiedica o cursă a înarmărilor în spaţiu a fost ratată din vina SUA şi a aliaţilor lor”, a adăugat Zaharova, apărând proiectul de rezoluţie rusă drept o „iniţiativă constructivă”.

La sfârşitul lui aprilie, SUA şi Japonia au prezentat în Consiliul de Securitate propriul lor proiect de rezoluţie pentru prevenirea unei militarizări a spaţiului, dar Rusia s-a opus folosindu-se de dreptul său de veto şi criticând faptul că textul se concentrează asupra unui singur tip de arme, cele nucleare.

Proiectul de rezoluţie prezentat de Rusia şi China luni, care a reluat în parte textul blocat în aprilie, făcea apel la toate statele membre să ia „măsuri urgente pentru a împiedica pentru totdeauna plasarea de arme în spaţiu şi ameninţarea sau utilizarea forţei în spaţiu”.

Cu şapte voturi pentru, între care cele ale Rusiei, Chinei şi Algeriei, şapte împotrivă – în special Statele Unite, Regatul Unit şi Franţa – şi o abţinere (Elveţia), textul nu a întrunit cele nouă voturi necesare pentru a fi adoptat.

Ambasadorul american adjunct la ONU, Robert Wood, a calificat iniţiativa rusă drept „ipocrită”, estimând că Moscova vrea „să deturneze atenţia de la eforturile sale periculoase care vizează plasarea unei arme nucleare pe orbită”.

Casa Albă a dat asigurări în februarie că Rusia dezvoltă o armă nucleară antisatelit, acuzaţii respinse de Moscova.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare