Preşedintele Comitetului Olimpic Rus (COR), Stanislav Pozdniakov, a descris joi drept „exclusiv politic” boicotul diplomatic occidental împotriva Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing din 2022, informează agenţia EFE, scrie Agerpres.
„Aceste declaraţii sunt exclusiv cu caracter politic. Personal, nu le pot susţine. Din punct de vedere sportiv, această campanie nu are niciun sens”, a asigurat Pozdiakov după o reuniune a COR.
Oficialul rus a amintit de consecinţele boicoturilor de la Jocurile Olimpice de la Moscova din 1980, după invazia sovietică în Afganistan, şi de la Los Angeles în 1984, din partea blocului comunist.
„După un timp, cei care au participat la acele acţiuni au recunoscut că acea decizie a fost una total incorectă şi contraproductivă”, a mai precizat fostul scrimer rus, adăugând că din acel motiv Mişcarea Olimpică s-a dezis de acţiunile politice.
După SUA, Australia, Marea Britanie şi Canada a anunţat, miercuri, boicotul diplomatic al competiţiilor pentru a denunţa încălcarea drepturilor omului în China.
Sursa: AGERPRES