Rusia închide biroul Deutsche Welle din Moscova, după ce Germania a închis canalul Russia Today

Rusia a ordonat joi închiderea biroului local al radiodifuzorului internaţional german Deutsche Welle (DW) şi oprirea programelor sale, ca represalii pentru interzicerea difuzării canalului de ştiri Russia Today în limba germană, relatează AFP şi Reuters, relatează Agerpres.

Enumerând ‘măsurile de retorsiune’ adoptate de Moscova, Ministerul de Externe rus menţionează într-un comunicat ‘închiderea biroului’ local al Deutsche Welle, ‘retragerea acreditărilor pentru toţi angajaţii’ biroului şi ‘întreruperea emisiunilor’ pe teritoriul Rusiei.

Potrivit aceluiaşi comunicat al MAE rus, sunt prevăzute sancţiuni şi împotriva ‘reprezentanţilor structurilor de stat şi publice germane implicate în restricţionarea difuzării RT ‘ în Germania.

Diplomaţia rusă anunţă totodată lansarea unei proceduri pentru declararea Deutsche Welle drept ‘agent al străinătăţii’, un calificativ dezonorant şi controversat ce a fost aplicat deja mai multor media ruse critice la adresa puterii de la Moscova.

MAE rus mai precizează că aceste măsuri constituie doar o ‘primă etapă’ în cadrul acţiunilor de represalii ale Moscovei, promiţând un alt răspuns ‘în timp util’.

Aceste sancţiuni survin după ce autoritatea germană de reglementare în domeniul media (ZAK) a anunţat miercuri că interzice difuzarea canalului de ştiri Russia Today în limba germană (RT DE), lansat pe 16 decembrie şi care a primit deja interdicţie de difuzare prin satelit, folosind în schimb o licenţă sârbă.

În timp ce ZAK susţine că ‘autorizaţia necesară’ pentru difuzarea RT.DE nu a fost ‘nici cerută, nici acordată’, Moscova consideră că respectivele măsuri au la bază ‘considerente politice’, venind într-un context de tensiuni între Rusia şi Occident.

Inaugurat în 2005 sub numele de ‘Russia Today’, canalul RT, finanţat de statul rus, s-a extins cu radiodifuzori şi site-uri în mai multe limbi, inclusiv engleză, franceză, spaniolă, germană şi arabă.

Considerat drept un instrument de propagandă al Kremlinului la nivel internaţional, acesta a stârnit controverse în mai multe ţări.

sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare