Rusia interzice intrarea a sute de parlamentari britanici în țară

Rusia a decis miercuri interzicerea intrării pe teritoriul său pentru 287 de membri ai camerei inferioare a parlamentului britanic, măsură simetrică după o decizie a Londrei contra deputaţilor ruşi care au susţinut ofensiva militară rusă în Ucraina, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

”Personalităţile vizate, a căror intrare în Rusia a fost interzisă, au participat cel mai activ la instaurarea sancţiunilor antiruse de către Londra”, a indicat Ministerul de Externe rus într-un comunicat însoţit de lista parlamentarilor vizaţi – 287 dintre cei 650 de membri ai Camerei Comunelor.

Aceşti parlamentari sunt acuzaţi de alimentarea unei ”isterii rusofobe nejustificate”, potrivit aceluiaşi comunicat al diplomaţiei ruse.

La 11 martie, şefa diplomaţiei britanice Liz Truss a anunţat că Londra introduce sancţiuni împotriva a 386 de deputaţi ai Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) care au susţinut invazia asupra Ucrainei.

Acest anunţ a intervenit a doua zi după ce Londra declarase că introduce sancţiuni împotriva a şapte cetăţeni ruşi bogaţi şi influenţi apropiaţi Kremlinului, printre care Roman Abramovici, proprietarul clubului de fotbal Chelsea. Abramovici a fost vizat de îngheţarea bunurilor sale, de o interdicţie de călătorie şi de a face tranzacţii, ceea ce a suspendat vânzarea anunţată a clubului de fotbal.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare