Rusia vrea reformeze sistemul de apărare aeriană

Rusia intenţionează să-şi restructureze forţele de apărare aeriană în urma experienţei dobândite în războiul din Ucraina şi îşi va spori capabilităţile de apărare aeriană pentru a contracara aderarea Finlandei la NATO, a afirmat luni un comandant al forţelor aerospaţiale ruse, potrivit Reuters, notează Agerpres.

Într-un interviu publicat luni de cotidianul Red Star, adjunctul Comandantului forţelor aerospaţiale ruse, generalul-locotenent Andrei Demin, a spus că forţele de apărare aeriană s-au confruntat cu o serie de provocări în faţa loviturilor armatei ucrainene.

Rusia a adăugat peste 50 de staţii radar mobile şi avioanele de avertizare timpurie şi control A-50 au patrulat 24 de ore din 24 în regiunile frontaliere cu Ucraina.

În zonele ucrainene aflate sub controlul forţelor ruse au fost înfiinţate unităţi pentru apărarea echipamentelor esenţiale.

Reformele ”sunt planificate şi vor fi implementate”, a precizat Demin.

”Obiectivul apropiatelor schimbări este de a dezvolta forţele armate, în scopul îmbunătăţirii sistemului de apărare aeriană al Federaţiei Ruse”, a adăugat înalta oficialitate militară rusă.

Andrei Demin a subliniat că Rusia îşi va suplimenta capabilităţile de apărare după ce Finlanda, ce are o frontieră terestră comună cu Rusia de aproximativ 1.300 de km lungime, a devenit membră a NATO, în 4 aprilie.

”În aceste condiţii, forţele de apărare aeriană tratează problema protejării frontierei de stat în nord-vestul ţării în concordanţă cu nivelul sporit al ameninţării”, a menţionat el.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare