S-a aruncat în faţa metroului; circulaţia – întreruptă aproape două ore la staţia Piaţa Romană

O persoană a murit lovită joi de metrou, după ce, cel mai probabil, s-a aruncat în faţa acestuia. Tragedia survine la numai o zi după ce un adolescent a încercat să se sinucidă la staţia Costin Giorgian.

Începând cu ora 15:00,  circulaţia trenurilor de metrou a fost reorganizată pe Magistrala 2 în sistem pendulă, între Universitate-Berceni şi Aviatorilor-Pipera, iar staţiile Romană şi Victoriei au fost închise.

Persoana a fost găsită decedată, iar din cauza leziunilor, sexul nu a putut fi determinat cu exactitate de medicul smurd, au transmis reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov, citaţi de adevarul.ro.

„Reorganizarea este făcută ca urmare a lovirii unei persoane de către un tren de metrou, posibila tentativa de suicid. Urmează ca ancheta de cercetare să stabilească condiţiile în care s-a produs evenimentul.Persoana a fost lovită la staţia Piaţa Romană,  la aproximativ 50 m de peron, în galeria subterană.La faţa locului au ajuns atât echipele medicale SMURD, cât şi Salvatarii Metrou pentru a acorda  primul ajutor. Metrorex va comunica reluarea circulaţiei trenurilor de metrou în condiţii normale“, au transmis reprezentanţii Metrorex, potrivit sursei citate.

Miercuri, prin apel 112 a fost sesizat că, în urma cu scurt timp, un bărbat a sărit în faţa unei garnituri de metrou în staţia Costin Georgian. Salvatorii specializaţi au intervenit de urgenţă, tânărul, în vîrstă de 19 ani, fiind extras în viaţă. I s-a acordat primele îngrijiri medicale la faţa locului.

Ulterior, tânărul a fost transportat la Spitalul Sfântul Pantelimon. Poliţiştii urmează  să stabilească împrejurările care l-au condus către acest gest.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare