S-a dat startul noii ediții a Târgului Național pentru Artizanat și Meșteșuguri

Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri îi aduce împreună, începând de astăzi și până duminică, pe cei mai iscusiți păstrători de tradiție și făuritori ai autenticului! Evenimentul, aflat la cea de-a șaptea ediție, are loc la Iași, mai exact la Palas Mall, în incinta Atrium, fiind organizat de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT), prin Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului Iași (AIMMAIPE Iași).

În cadrul deschiderii oficiale a târgului, organizat după trei ani de pauză, ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a subliniat importanța meșteșugurilor – o cale de comunicare între trecut, prezent și viitor.

„Într-o lume care dă prea multă crezare kitsch-ului, avem nevoie de instrumente care să aducă în prim-plan toate efectele pe care meșteșugăritul, ca model de afaceri, le presupune. De la asigurarea unui venit stabil și sustenabil, la învățarea de către noile generații a unei meserii valoroase și la formarea unei identități, meșteșugurile și produsele de artizanat au reprezentat mereu o ramură suport a turismului românesc, care contribuie decisiv la identitatea destinațiilor. Avem motive să fim mândri și trebuie să ne asumăm trecerea de la discursuri despre cultură, la fapte! Nu este normal și nici nu ajută pe nimeni – turiști, comercianți, producători, bugetele locale – să fie comercializate containere de ii si sau alte produse fabricate în China, în detrimentul lucrurilor produse cu efort și talent de către meșteșugari și artizani. Mai mult, nu trebuie să uităm că orice produs artizanal, produs în România, este produs și în Uniunea Europeană”, a declarat ministrul.

Cei 68 de expozanți beneficiază, prin intermediul „Programul naţional pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului”, de participare gratuită. Mai mult, cheltuielile acestora privind cazarea și transportul, inclusiv a produselor acestora la/de la eveniment, vor fi decontate de MAT, în sumă forfetară de 2.500 lei/beneficiar. Înscrierile au avut loc în perioada 25-29 octombrie, pe platforma informatică dedicată www.programe-imm.ro.

Totodată, în scopul susținerii produselor și serviciilor autohtone, ministerul de resort organizează, în prezent, prin Programul de Promovare a Exportului (PPE), participarea operatorilor economici români la evenimente de promovare internaționale și misiuni economice, sub pavilon național. Mai mult decât atât, prin aceleași program, MAT va susține financiar, prin acordare de granturi, și participările individuale ale companiilor românești la evenimente internaționale de același tip, organizate atât în format fizic, cât și virtual. În premieră, va fi lansat un nou instrument de promovare, care vizează atragerea de turiști străini în țara noastră – schema de incoming. În acest an, ministerul de resort va organiza și Târgul brandurilor naționale – TIMM 2022.

„În cadrul Târgului Național de Artizanat și Meșteșuguri de la Iași, care are loc într-un spațiu cu un mare tranzit, îmi doresc ca trecătorii să aibă răbdare, să asculte povestea și să cumpere produsele acestor antreprenori, fiind cel mai onest mod de recompensare a muncii depuse și un produs cu care se pot lăuda”, a completat Cadariu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare