Sălaj: Laborator ce permite predarea materiilor tehnice prin simulare virtuală, inaugurat la un liceu din Zalău

Un laboratorul multifuncţional, cu tehnologie de ultimă generaţie, ce permite predarea materiilor tehnice prin simulare virtuală şi învăţarea noţiunilor de mecanică şi electrică în condiţii de siguranţă, în valoare totală de 400.000 de lei, a fost inaugurat, miercuri, la Colegiului Tehnic Alesandru Papiu Ilarian (API) din Zalău.

TenarisSilcotub, companie multinaţională ce a finanţat acest proiect, precizează, joi, într-un comunicat de presă, faptul că platforma IT oferită de acest laborator nou facilitează predarea interactivă, potrivită noilor generaţii.

‘Cu sprijinul TenarisSilcotub, colegiul nostru este şi mai bine pregătit să ofere condiţii optime şi eficiente de învăţare elevilor care ne trec pragul şi urmează profilul tehnic. Dotarea acestui laborator a fost o muncă de echipă şi ne-am bucurat să fim parte din acest proces încă de la început. Alături de reprezentanţii companiei, au fost implicaţi profesorii în întregul demers, de la alegerea furnizorilor, a echipamentului, la configurarea sălii şi la partea de training şi utilizare. Astfel, susţinerea companiei are efecte pozitive şi în rândul cadrelor didactice şi în modul în care materia este, de acum, predată’, explică, în comunicatul de presă menţionat, Alina Cozac, Director Colegiul Tehnic Alesandru Papiu Ilarian.

Potrivit sursei citate, laboratorul deserveşte clasele tehnice cu specializările de tehnician în automatizări industriale, mecanică, instalaţii electrice şi prelucrări pe maşini cu comandă numerică. Realizarea proiectului a fost posibilă prin implicarea directorului adjunct al liceului, Mada Maria, Ivan Sergiu – profesor de specialitate şi responsabil de proiect, profesorii Vasile Sîrb şi Savina Teglaş, membrii ai asociaţiei API Lyceum

Proiectul continuă angajamentul companiei TenarisSilcotub de a sprijini educaţia tehnică, iniţiat în 2012. În ultimul deceniu investiţiile TenarisSilcotub în învăţământul tehnic din comunităţile Zalău şi Călăraşi, s-au concretizat în şapte laboratoare şi ateliere pentru specializări tehnice. Valoarea totală a acestor proiecte implementate este de peste 4,2 milioane de lei. Toate investiţiile au ca scop realizarea unui mediu adecvat de învăţare în liceele tehnice, unde viitorii tehnicieni şi ingineri să deprindă competenţe relevante pentru profesiile lor.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare