Sălaj: Prefectul solicită sprijinul medicilor de familie în combaterea COVID-19

Prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma, a solicitat, miercuri, sprijinul medicilor de familie în combaterea COVID-19, în condiţiile în care, conform ultimelor măsuri adoptate de autorităţi, aceştia pot realiza teste antigen în cabinetele proprii.

‘Medicii de familie au un rol foarte important în combaterea valului 5 al pandemiei de COVID-19, în condiţiile în care în cabinele lor pot face vaccinarea, testarea şi evaluare pacienţilor. Le solicit pe această cale sprijinul şi îi rog să fie parte din efortul nostru comun, al autorităţilor, structurilor Ministerului de Interne şi celorlalţi reprezentanţi ai sistemului medical pentru a ajuta populaţia judeţului să treacă cu bine peste această nouă provocare’, a declarat prefectul Dari Toma în cadrul unei întâlniri cu autorităţile responsabile de gestionarea pandemiei provocate de virsul SARS-CoV-2, potrivit unei postări pe contul de Facebook al Instituţiei Prefectului Sălaj.

Potrivit sursei citate, directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS), Olga Stana, a precizat faptul că toţi medicii de familie din Sălaj au fost informaţi, miercuri, că pot realiza în cabinetele proprii sau la centrele de permanenţă testarea cu teste antigen a pacienţilor care doresc acest lucru.

În prezent, 29 de medici de familie au contract cu CJAS Sălaj pentru vaccinarea anti-COVID în cabinetele proprii, aceştia urmând să încheie doar un act adiţional la contract, pentru testarea antigen. Ceilalţi medici de familie din judeţ pot încheia, la rândul lor, contracte pentru realizarea de teste antigen pentru doritori.

CJAS Sălaj le decontează medicilor de familie 50 de lei pentru fiecare test antigen realizat.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare