Sălaj: Reţele de apă şi canalizare vor fi realizate cu fonduri europene în 11 localităţi din judeţ

În 11 localităţi din judeţul Sălaj vor vor fi realizate reţele noi de apă şi canalizare în cadrul unui proiect cu fonduri europene, valoarea totală a investiţiei ridicându-se la aproape 72 de milioane de lei Contractul de lucrări pentru proiectul ‘Extinderea sistemului de alimentare cu apa în zona Şimleu Silvaniei – Bobota şi extinderea sistemului de canalizare în aglomerarea Sărmăşag’, derulat de Compania de Apă Someş SA în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare – POIM 2014-2020, a fost semnat luni, potrivit unei informări de presă dată publicităţii de Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj Conform sursei citate, contractul are o valoare de aproape 72 de milioane de lei fără TVA, cu o durată de execuţie de 21 de luni şi reprezintă contractul cu cea mai mare valoare dintre dintre toate contractele adjudecate până în prezent pentru realizarea de astfel de reţele în mediul rural. Prin acest proiect se vor înfiinţa sisteme de alimentare cu apă în localităţile Cristelec, Doh, Măerişte, Giurtelecu Şimleului, Uileacu Şimleului, Mălădia, Sărmăşag, Bobota, Derşida, Zalnoc, Camăr, respectiv sisteme de canalizare menajeră în Sărmăşag, Derşida şi Bobota. ‘De la preluarea mandatului până în prezent suntem la al patrulea proiect de investiţii majore semnat, în tot ceea ce înseamnă aducţiune de apă de la Tarniţa către judeţul Sălaj. Suntem tot mai aproape de ceea ce ne dorim, de realizarea unei investiţii majore care are ca scop creşterea standardului de viaţă al cetăţenilor comunelor prinse în acest proiect de mare anvergură’, a precizat Dinu Iancu-Sălăjanu, preşedintele CJ Sălaj. Până în momentul de faţă, în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţele Cluj şi Sălaj s-au mai semnat contracte de lucrări pentru zonele Zalău (extinderi), Jibou, Cehu Silvaniei, Şimleu Silvaniei, Vârşolţ – Crasna – Ban – Cizer, Hida – Sutoru, Romita Bogdana şi Surduc – Cristolţ – Băbeni – Letca – Lozna.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare