Salvamont intervine după ce unsprezece cetăţeni irlandezi s-au rătăcit în Munţii Rodnei

Unsprezece cetăţeni irlandezi s-au rătăcit în Munţii Rodnei, oamenii fiind căutaţi de către Serviciul Salvamont Maramureş după ce au cerut sprijin, informează instituţia, joi, pe Facebook.

„Un grup de 11 cetăţeni irlandezi plecaţi de ieri dimineaţă de la Mănăstirea Pietroasa într-o tură pe munte s-au rătăcit din cauza ceţii iar unul dintre aparţinători a dat alarma azi dimineaţă, în jurul orei 5,44, că oamenii solicită ajutor. Turiştii sunt echipaţi de munte, au hrană şi apă la ei, dar ceaţa densă care i-a surprins aseară i-a obligat să rămână pe munte peste noapte. În grup sunt 2 persoane cu probleme medicale (medicamentaţie pentru probleme cu inima)”, precizează sursa citată.

Salvamontiştii au reuşit localizarea lor şi se îndreaptă spre ei cu UTV-urile.

„S-a reuşit localizarea lor, fiind undeva sus pe un vârf spre Staţia Meteo. Li s-a solicitat să nu se îndepărteze de la punctul în care sunt. În acest moment, două echipe de salvatori montani se îndreaptă spre locaţia lor cu UTV-urile din dotare”, a mai arătat Salvamont Maramureş.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare