Un câine care a căzut aproape 200 de metri într-o prăpastie dintr-o zonă foarte accidentată din masivul Bucegi a fost recuperat, duminică, de salvamontişti după o intervenţie care a durat aproape trei ore.
Conform datelor postate pe pagina de Facebook a Salvamont Buşteni, animalul de companie se afla cu stăpâna lui în drum spre Crucea Eroilor, când a alunecat într-o zonă foarte accidentată, „acolo unde niciun om nu a scăpat cu viaţă”.
După aproape trei ore de eforturi, salvatorii montani au reuşit să scoată animalul din prăpastie şi să îl predea cu bine stăpânilor, arată sursa citată.