Numai pe parcursul anului anului 2022, în cadrul liniei esc_ABUZ, ce vizează raportarea conţinutului dăunător (ilegal si legal) pentru copii şi tineri în mediul online, au fost primite 8.816 astfel de raportări, din care 68% (6.029) ilustrau imagini cu abuz sexul asupra copiilor (CSAM) sau materiale cu minori în ipostaze sexualizate, iar 89% (5.077) dintre ele reprezentând materiale generate chiar de către minori (CSAM). Organizatia Salvaţi Copiii România lansează campania ÂŤ Povestea unui abuz Âť, cu scopul de a avertiza asupra modurilor prin care toţi utilizatorii pot contribui la crearea unui mediu online sigur pentru copii, prin raportarea conţinutului dăunător de pe internet.
În ceea ce priveşte vârsta victimelor:
– 9 % reprezintă cazuri care înfăţişează copii cu vârsta aproximativă de până în 10 ani,
– 82 % dintre victimele înfăţişate în materiale aveau vârsta cuprinsă între 11 şi 15 ani,
– 9% reprezintă adolescenţi între 16 şi 18 ani.
Astfel, campania prezintă o serie de şase clipuri audio-video care redau conversaţii între abuzatori şi victime, inspirate din cazuri reale. Clipurile vor fi difuzate în mediul online sub forma unor mesaje scurte, cu scopul de a ne convinge că nu putem să trecem cu vederea poveştile copiilor care au devenit victime ale abuzurilor pe internet.
Fiecare dintre aceste clipuri audio-video ale campaniei va redirecţiona utilizatorii către pagina web, unde pot găsi un formular de raportare. Acest formular este folosit de operatorii liniei esc_ABUZ pentru analiza cazurilor şi pentru a colabora ulterior cu autorităţile competente în vederea eliminării conţinutului inadecvat şi identificării agresorilor.
„Am 14 ani şi îmi este greu să vorbesc despre asta. Acum câteva luni l-am întâlnit pe David la un party. Aşa am aflat că suntem şi colegi de liceu. El era cu un an mai mare. Am tot vorbit pe chat şi am crezut că am ajuns să avem o relaţie, am crezut că ţine la mine. Când mi-a cerut o poză sexy cu mine pe chat, i-am trimis, pentru că aveam încredere în el. Acum suntem certaţi, iar el mă ameninţă că pune acea imagine pe grupul de chat al şcolii. Ce pot face pentru a şterge imaginea? Îmi e ruşine şi nu vreau să vorbesc cu părinţii despre asta. Îmi este teamă că nu mă vor înţelege”, Irina, 14 ani.
Organizaţia Salvaţi Copiii România avertizează că fenomene alarmante precum cyberbullyingul, groomingul, sextingul, şantajul şi dependenţa de internet reprezintă provocări de primă importanţă în prezent, atrăgând nu doar atenţia părinţilor, ci şi a specialiştilor din domeniul educaţiei.
Îngrijorarea legată de fenomenul proliferării în mediul online a imaginilor ce înfăţişează abuz sexual asupra copiilor sau cele care prezintă conţinut ilegal sau dăunător a luat amploare în ultimii ani şi s-a accentuat pe parcursul pandemiei Covid-19.
„Una dintre cele mai simple şi eficiente modalităţi prin care putem să contribuim la lupta împotriva conţinutului dăunător este să fim activi în raportarea acestor imagini alarmante către autorităţi. Organizaţia Salvaţi Copiii va continua să desfăşoare o colaborare strânsă cu instituţiile competente, având ca scop reducerea fenomenului abuzului sexual asupra copiilor în mediul online şi oferirea de sprijin esenţial tuturor copiilor care ajung să devină victime ale acestor atrocităţi pe internet,” a subliniat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România.
Raportarea conţinutului dăunător online (legal şi ilegal) reprezintă o modalitate esenţială de a combate problemele grave legate de securitatea online şi protejarea copiilor.
În primul rând, această acţiune contribuie la identificarea şi eliminarea rapidă a materialelor dăunătoare, reducând expunerea copiilor la riscuri şi traumatizări inutile.
În al doilea rând, implicarea autorităţilor permite aplicarea legii şi aducerea în faţa justiţiei a celor responsabili pentru abuzuri, ceea ce serveşte drept descurajare pentru potenţialii infractori.
De asemenea, raportarea oferă oportunitatea de a oferi sprijin victimelor, asigurându-le accesul la servicii de consiliere şi protecţie.
Organizaţia Salvaţi Copiii are un rol crucial în această luptă, deoarece aduce expertiza şi resursele necesare pentru a coordona eforturile şi a crea un mediu online sigur şi responsabil pentru toţi copiii, iar colaborarea cu autorităţile este esenţială pentru atingerea acestui obiectiv.
Linia de raportare esc_ABUZ este derulată în colaborare cu IGPR si INHOPE, reţeaua globală de organizaţii şi instituţii care luptă împotriva fenomenului materialelor ce înfăţişează abuz sexual asupra copiilor. Acest tip de serviciu este un model de bună practică la nivel internaţional, întrucât este mai probabil ca raportarea să aibă loc atunci când aceasta poate fi făcută în mod anonim.