Salvatorii de la ISU Bucureşti-Ilfov au intervenit pentru a scoate o persoană căzută sub o garnitură de metrou, la staţia Aviatorilor

Salvatorii de la ISU Bucureşti-Ilfov au intervenit, vineri, pentru a scoate o persoană căzută sub o garnitură de metrou, la staţia Aviatorilor, fiind oprită alimentarea cu electricitate. Circulaţia trenurilor de metrou este reorganizată pe un fir, în ambele direcţii. Persoana a fost scoasă, fiind vorba despre un bărbat care a murit, potrivit News.ro.

 

”Metrorex informează că astăzi, 05.05.2023, în jurul orei 10.30, la staţia de metrou Aviatorilor, un călător a căzut în calea de rulare, pe firul 1 (direcţia Berceni), posibilă tentativă de suicid. Echipele SMURD intervin pentru a acorda primul ajutor. Personalul Metrorex reorganizează circulaţia pe un  singur fir, astfel încât trenurile să circule în ambele direcţii”, a anunţat compania.
Conform procedurilor interne, organele abilitate, împreună cu Metrorex, vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.
Potrivit ISU Bucureşti-Ilgov, persoana a fost extrasă, fiind vorba despre un bărbat de 44 de ani, decedat.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare