Samsung Electronics discută cu clienţii creşterea preţurilor pentru semiconductorii pe care îi produce pe bază de contract, cu până la 20%, în acest an, potrivit Reuters.
Scumpirile ar urma să fie aplicate în a doua jumătatea acestui an. Prin acest demers firma încearcă să acopere costurile în creştere ale materialelor şi logisticii.
Preţurile cipurilor fabricate pe bază de contract ar putea creşte cu aproximativ 15% până la 20%, în funcţie de nivelul de sofisticare, potrivt Bloomberg, adăugând că Samsung a încheiat negocierile cu unii clienţi în timp ce cu alţii se află încă în discuţii.
Compania este al doilea cel mai mare producător de cipuri din lume, după Taiwan Semiconductor Manufacturing (TSMC)”.
TSMC a prognozat o creştere de până la 37% a vânzărilor de semiconductori în trimestrul curent, spunând că se aşteaptă ca oferta să rămână foarte strânsă în acest an, pe fondul unei crize globale de semiconductori care a permis producătorilor să perceapă preţuri premium.