16 echipaje ale Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) au stat 24/24 de ore pe teren, timp de o săptămână, într-o acțiune de control pentru protejarea drumurilor intens tranzitate de camioane și TIR-uri, spre și dinspre Portul Constanța, spune USR PLUS, într-un comunicat.
În total, 542 de vehicule au fost cântărite, 196 au fost imobilizate până la intrarea în legalitate și 321 de contravenții au fost constatate.
„Nu mai putem să permitem ca drumurile sa fie distruse de cei care supraîncarcă vehiculele de transport”, spune Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor.
Ministrul a cerut și a primit asigurări că astfel de controale vor fi organizate tot mai des, pe plan național.