Sanitas iese din nou în stradă: Statul a întârziat nepermis acordarea drepturilor salariale cuvenite

Federaţia Sanitas a anunțat, vineri, noi măsuri de protest, reclamând ”întârzierea nepermisă în acordarea drepturilor salariale cuvenite şi/sau acordarea neunitară a acestora”.

”Luând în considerare întârzierea nepermisă în acordarea drepturilor salariale cuvenite şi/sau acordarea neunitară a acestora la nivelul aceluiaşi tip de unităţi sanitare/de asistenţă medico-socială/de asistenţă socială şi/sau pentru acelaşi tip de activitate, având în vedere proiectele documentelor legislative care urmează să reglementeze acordarea unor drepturi salariale caracteristice situaţiei epidemiologice în care ne aflăm din cauza răspândirii noului virus SARS-COV-2, documente cu care nu putem fi de acord în forma care ne-a fost prezentată, a hotărât ca Federaţia SANITAS din România să desfăşoare acţiuni sindicale în perioada ce urmează”, a transmis Federaţia Sanitas, potrivit unui comunicat de presă.

Luni, 16 noiembrie 2020, reprezentanţii organizaţiilor judeţene Sanitas vor depune lista de revendicări a membrilor noştri la Instituţia Prefectului fiecărui judeţ din ţară.

”Marţi, 17 noiembrie 2020, în intervalul orar 11.oo – 13.oo, vom picheta sediul Guvernului României. Dacă, până în data de 20 noiembrie 2020, discuţiile cu autorităţile nu se vor concretiza în documente care să detensioneze situaţia din cele două sisteme pe care le reprezentăm, începând cu data de 23 noiembrie 2020 vom începe acţiunea de strângere de semnături în toate unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială, pentru declanşarea conflictului de muncă la nivel naţional”, anunță Sanitas.

Sindicaliștii din sănătate cer în continuare dialog şi căutarea de soluţii pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă salariaţii din sistem.

Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS reprezintă peste 100.000 de membri de sindicat din unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare