Sărbătoare în Gruia! CFR Cluj, noua campioană a României

Finalul campionatului a adus în prim-plan lupta strânsă dată între FCSB si CFR Cluj, pentru cucerirea titlului.

Pe Arena Națională, în partida FCSB-ului contra Astrei Giurgiu, Ghonere a reușit să aducă explozie în tribune in minutul 40 cand a deschis  scorul în fața a peste 15.000 de oameni, însă 3 minute mai târziu, în cealaltă partidă, la Cluj, Djokovic a făcut ca trofeul sa plece către feroviarii din Ardeal.

Ambele partide s-au terminat cu victorii pentru gazde, cu avantajul minim, însă elevii lui Dan Petrescu au fost cei care dupa fluerul final au declanșat sărbătoarea, suporterii pătrunzând pe teren pentru a-și felicita favoriții.

„Este o bucurie de nedrescris,sincer nu cred ca realizez in totalitate ce am reușit în acest sezon, maine, poimâine imi voi da seama că sunt din nou campion!”  declara Cirpian Deac, decarul CFR-ului.

CFR Cluj reușește astfel să câștige titlul pentru a patra oară, iar după vacanța cu adevărat meritată, ardelenii se vor pregătii pentru tururile preliminarii ale Uefa Champions League.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare