Șase pacienţi cu COVID-19, transferați astăzi în Germania

Șase pacienţi infectaţi cu SARS-Cov-2 sunt transferaţi, luni, în patru unităţi medicale din oraşele Koblenz, Bochum, Bergisch-Gladbach şi Krefeld din Germania pentru asistenţă medicală.

Este vorba despre şase pacienţi în stare critică, intubaţi, stabili, aflaţi în unităţi sanitare din Bucureşti care necesită tratament de specialitate în secţii de anestezie şi terapie intensivă.

Selecţia pacienţilor a fost realizată de către o echipă formată din medici germani care de vineri 29 octombrie se află în România şi care a analizat situaţia medicală a pacienţilor.

Transferul de astăzi se va efectua cu o aeronavă a Forţelor Aeriene germane.

„Până miercuri vom transfera un număr de 18 pacienţi critici în spitale din Germania, în urma unui acord pe care îl avem. Apreciez acest nou gest de colaborare şi sprijin european şi vreau să le mulţumesc colegilor din Germania pentru promptitudine şi implicare”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii

Transferul pacienţilor în Germania se face ca urmare a solicitării de sprijin din partea României prin Mecanismul european EWRF.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare