Şase persoane au fost transportate la spital şi 1.792 au fost asistate în contextul caniculei, în cele 3.396 de puncte de prim ajutor şi hidratare operaţionalizate la nivel naţional.
„Totodată, pompierii militari au acţionat pentru localizarea şi stingerea a 98 incendii de vegetaţie, ce au afectat o suprafaţă de 326 de hectare”, informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) transmis, marţi, AGERPRES.
În ultimele 24 de ore, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă au desfăşurat şapte misiuni de transport privind distribuţia de apă menajeră către zonele afectate, iar autorităţile publice locale au efectuat 20 de transporturi de apă potabilă, 34 de apă menajeră şi 33 de transporturi de apă pentru animale.
„Cu scopul de a conştientiza populaţia asupra riscurilor la care este expusă prin incendierea vegetaţiei uscate de pe terenurile arabile şi pajiştile permanente, respectiv a consecinţelor negative asupra mediului înconjurător, în ultimele 24 de ore au fost realizate 1.126 acţiuni de informare preventivă desfăşurate în teren, în care au fost diseminate 2.670 materiale informative”, arată sursa citată.
Pentru diminuarea fenomenului de ardere a miriştilor de pe terenurile agricole şi a vegetaţiei uscate de pe pajiştile permanente, la nivel naţional, în mediul rural s-au desfăşurat 361 misiuni de patrulare cu autospecialele din dotarea serviciilor profesioniste şi voluntare pentru situaţii de urgenţă, ce au vizat transmiterea de mesaje pre-înregistrate în vederea conştientizării riscului generat de temperaturile extreme.
Dintre acestea, 203 misiuni au fost desfăşurate de către personalul ISU, 32 cu ajutorul autorităţilor locale, 126 de către SVSU.
Totodată, au fost executate 39 de controale/verificări de prevenire în scopul preîntâmpinării riscului de producere a incendiilor de mirişti, turbării, litiere, păduri, stuf, tufăriş sau vegetaţie ierboasă, în urma cărora au fost aplicate 93 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 81 de avertismente şi 12 amenzi, în cuantum de 22.000 lei.
sursa: AGERPRES