Scandal în coaliție, după ce UDMR nu a mai primit nicio post la ANRE. Botond: Nu vom participa la vot!

Liderul grupului parlamentar al UDMR de la Camera Deputaţilor, Csoma Botond, a declarat miercuri că Uniunea a propus pentru funcţia de vicepreşedinte la ANRE un profesionist, în persoana lui Nagy-Bege Zoltan, „şi nu un politruc”.

„La votul privind ANRE (din plenul comun al Parlamentului – n.r.) nu vom participa, pentru că noi credem că e o situaţie injustă. Am avut un om competent la ANRE, nu am propus un politruc, este un om profesionist şi în acelaşi timp şi curajos. În multe momente delicate nu a fugit ca alţii, a dat declaraţii, a discutat cu presa, cu opinia publică şi este şi un profesionist şi credem că locul lui ar fi fost acolo. Din acest motiv nu vom lua parte la acest vot”, a spus liderul deputaţilor UDMR la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă UDMR va cere un alt post în coaliţia de guvernare în locul celui de la ANRE, Csoma Botond a spus: „Nu vom cere niciun alt post, nu suntem vânători de funcţii şi recompense. Credem că Nagy-Bege Zoltan şi-a făcut treaba foarte bine, credem că locul lui ar fi fost în continuare acolo”.

Potrivit unor surse politice, coaliţia de guvernare a decis să îl susţină pentru această funcţie pe Gabriel Andronache, propus de PSD.

Miercuri, plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului urmează să numească mai mulţi membri ai conducerii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, printre care şi preşedintele instituţiei.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare