Scandal la Academia de Poliție. Absolvenții masteratului profesional au contestat repartițiile la sute de kilometri distanță de localitățile în care locuiesc

Un nou scandal în Poliția Română. 75 de agenți care au absolvit cursurile pentru a devenit ofițeri la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” sunt nemulțumiți de repartiții. Au primit posturi la secții aflate și la sute de kilometri distanță de localitățile în care locuiesc. Iar mulți dintre absolvenți susțin că au fost presați și intimidați să accepte posturile propuse de comisia de repartiții. Aseară, după ore de scandal, unuia dintre viitorii ofițeri i s-a făcut rău și a fost nevoie de o ambulanță, transmit Știrile TVR. 

Un tânăr polițist a leșinat, iar câțiva colegi încearcă să îl ajute. Sunt printre cei 75 de absolvenți ai masterului și au devenit ofițeri de poliție.

Timp de patru ore însă au încercat să își convingă superiorii din Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza să nu fie repartizați la sute de kilometri distanță de localitățile în care locuiesc.

COSMIN ANDREICA, preşedinte sindicatul poliţiştilor Europol: 60 din 75 de absolvenți ai masteratului profesional au refuzat să fie repartizați. Caz fără precedent. Din acest motiv, conducerea Poliției Române a încercat prin intimidări, amenințări, i-au hărțuit în senul în care îi trimiteau la dormitoare, îi convocau iar, îi luau separat în discuții private.

Sindicaliștii spun că tinerii care ar fi respins repartițiile au fost chiar filmați fără acordul lor.

Unul dintre absolvenți, care vrea să rămână anonim, spune că au fost chiar amenințări.

Absolvent al cursului de master profesional: Ameninţări că ne vom întoace ca agenţi de poliţie sau chiar daţi afară din Ministerul de Interne, pe motiv că refuzăm repartiţia. Nimeni nu a refuzat, doar că am cerut o explicaţie cu privire la locurile respective, am cerut o explicaţie şi la vorbele aruncate foarte uşor că ne întoarcem ca agenţi, pentru care nu există niciun temei legal.

Politia Română a precizat într-un comunicat că repartiția s-a desfășurat conform legii și admite că au existat absolvenți nemulțumiți, iar unuia dintre ei i s-a făcut rău.

În cele din urmă, 74 dintre cei 75 de absolvenți ofițeri ar fi primit repartițiile în locurile disponibile.

Dar 49 dintre absolventi, agenți care au devenit ofițeri, au semnat o petiție în care îi cer ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, să fie reluată procedura de repartiție.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare