Scandal pe Aeroportul Otopeni. Pasagerii unui zbor au îndurat 7 ore de așteptare până la decolare

S-au încins spritele, vineri seară, pe Aeroportul Otopeni, unde zeci de oameni au pornit cu șapte ore întârziere spre Madrid din cauza unui zbor amânat în repetate rânduri, relatează site-ul știrileprotv.

Avionul – ce aparține unei companii aeriene low-cost – ar fi trebuit să decoleze vineri după-amiază, dar pasagerii au rămas lângă poarta de îmbarcare până aproape de miezul nopții.

În tot acest timp mulți și-au pierdut răbdarea și au răbufnit. Pasagerii ar fi trebuit să pornească spre Madrid ieri, la ora 16 și 25 de minute. În aeroport, de pe tabela „plecări”, au aflat însă că zborul lor va avea o întârziere de două ore. Dar termenul s-a tot prelungit și răbdarea oamenilor a ajuns la limită.

  • Pasager: „Oamenii au întrebat în stânga și în dreapta reprezentanții aeroportuari. Ba că vine un avion la 10 jumătate noaptea, ba că avionul care trebuia să ne ia pe noi e în hangar pentru că are probleme cu un senzor termic. Sunt oameni care stau cu copii mici. Oameni care au pierdut legături. Unii zburau din Madrid către alte destinații”.

Nemulțumiți că nu au primit explicații, s-au strâns în fața porții de îmbarcare pentru un alt zbor către Malta, al aceleiași companii, în speranța că cineva le va oferi răspunsuri și va rezolva problema.

Pasager: „Suntem pe aeroport de la ora 14:30. Din oră în oră tot primeam notificări pe aplicație că zborul este amânat. Am fost redirecționați către o altă poartă, undeva la subsol pe aeroportul Henri Coandă. Oarecum feriți de ochii celorlalți pasageri. A venit un angajat la un moment dat să ne aducă apă și ciocolate. Sunt foarte mulți copii și bebeluși. Am venit cu copiii să mănânce. Practic e a treia masă pe care o luăm aici. Ni s-a spus doar să acceptăm”.

În final, au fost anunțați că avionul va decola în jurul orei 22 și 30 de minute. Dar au pornit spre destinație abia cu o oră mai târziu, arată sursa citată.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare