Scandal PSD – PNL, la Iaşi: Costel Alexe, asfaltul turnat pe ploaie să îl plăteşti din salariul tău!

Senatorul PSD Maricel Popa l-a criticat pe liberalul Costel Alexe, după ce drumarii asfaltau duminică, pe timp de ploaie, o porţiune de 2,8 km din drumul judeţean care face legătura dintre comunele Heleşteni şi Alexandru Ioan Cuza, fără respectarea vreunui normativ cu privire la modernizarea infrastructurii rutiere.

„Nu pot să cred ce bătaie de joc se face din banii publici. Este inimaginabil cum poate fi asfaltat un drum judeţean pe ploaie şi la aceste temperaturi scăzute. Aşa au făcut şi pe tronsonul II din Axa Iaşi – Suceava pe care voiau să îl inaugureze zilele trecute. Acest personaj reprezintă un pericol pentru administraţia ieşeană. Chiar nu se gândeşte că există un Dumnezeu şi îl vede? Chiar nu îi pasă de oameni? Ne-am concentrat toate eforturile în mandatul social-democrat şi am asfaltat peste 300 km de drumuri judeţene, iar lui i-a rămas doar sarcina de a finaliza ce a mai rămas din Masterplan. Se pare însă că Alexe distruge toată munca noastră. Cât va rezista acest asfalt turnat în asemenea condiţii? Sper ca măcar de această dată Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) să se autosesizeze şi să verifice de îndată calitatea lucrărilor efectuate. Aceasta este o nouă invenţie a administraţiei peneliste. Asfaltul turnat pe ploaie ar trebui plătit din salariul lui Costel Alexe”, a afirmat Maricel Popa.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare