SCANDALOS: Streinu Cercel vrea ca persoanele de peste 65 de ani să fie izolate şi despărţite de familii/Guvernul nu susţine

 Doctorul Adrian Streinu Cercel propune, într-un proiect, izolarea la domiciliu a persoanelor de peste 65 de ani pentru trei luni şi despărțirea obligatorie a bătrânilor de familiile lor, deşi minsitrul Sănătăţii, Nelu Tătaru a declarat, la Realitatea Plus, că un astfel de scenariu a fost discutat, Guvernul a transmis că nu ia în considerare proiectul doctorului Streinu Cercel.

„În privința deciziilor referitoare la relaxarea măsurilor de restricție, se va ține cont de nevoia aplicării acestora tuturor categoriilor de cetățeni. Astfel, va fi avută în vedere implementarea acelor soluții prin care să beneficieze de aceste măsuri toate categoriile de persoane, în condiții de siguranță sanitară, fără a impune restricții suplimentare anumitor categorii de persoane”, a transmis Grupul de comunicare strategică.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat la Realitatea Plus, recent, că un astfel de scenariu a fost discutat.

„Ne-am gândit efectiv și la niște metode prin care să îi ducem intr-un hotel, să rămână acolo într-o camera cu tot confortul, să vină cineva să aibă grijă de ei şi să le asigure un confort. (…) Ne-am gândit si la asta, dar ramane in functie de evoluţie. (…) Dacă vom ajunge într-adevar să continuăm cu un număr de cazuri şi ei trebuie protejaţi că nu îşi mai găsesc liniştea nici în casele lor atunci aceste spaţii le vom găsi în hoteluri rechiziţionate sau nu”, a declarat ministrul Sănătăţi, Nelu Tătaru, la Realitatea Plus.

„Programul ‘VACANŢA MARE’ de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2/COVID 19” conceput de Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”  prevede mai multe măsuri riguroase.

Printre măsuri se numără separarea bătrânilor de familii pentru o perioadă de trei luni şi izolarea totală în categoria de vârstă 40 – 65 de ani, „în cazul activităţilor de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie”.

Proiectul doctorului Cercel prevede că pentru persoanele în vârstă de peste 65 de ani se impune „izolarea la domiciliu pentru următoarele 12 săptămâni – indiferent cum se cheamă domiciliu (casă proprie, relocare într-o casă liberă sau relocare instituţionalizată), susţinerea acestor persoane, respectând cu stricteţe măsurile de distanţare socială, pe toată această durată”.

Potrivit documentului, „susţinerea va fi efectuată fie de rudele directe, indirecte fie de autorităţi şi cu ajutorul ONG-urilor”, iar monitorizarea să fie realizată de poliţia locală şi autorităţile locale.

Proiectul prevede şi o noua grupă de risc, persoanele cu vârste cuprinse între 40 – 65 de ani, pentru care se impune „izolare totală” acolo unde este posibil (în cazul activităţilor de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie, respectiv acolo unde se poate lucra de acasă) şi decalarea programului de lucru astfel încât să înceapă munca la 7.30, potrivit proiectului realizat de Sterinu Cercel.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare