Pandemia a reprezentat o provocare pentru actorii Teatrului ‘V.I.Popa’ din Bârlad, determinându-i să-şi adapteze activitatea la noile reguli impuse de o criză sanitară neaşteptată, dar nu a reuşit să le răpească cea mai mare bucurie – dorinţa reîntâlnirii cu publicul. Teodora Spînu, secretar literar al teatrului bârlădean, a declarat, pentru AGERPRES, că totul s-a dovedit a fi o experienţă grea, oamenii fiind nevoiţi să înveţe din mers. ‘Actul artistic, de orice gen ar fi, că e vorba de muzică, de balet, de teatru, nu poate fi convertit, nu poţi să te apuci de altceva. Arthur Rubinstein spunea că, dacă nu repeţi o zi, ştii tu, dacă nu repeţi două zile, ştiu specialiştii, iar dacă nu repeţi trei zile, îşi dă seama şi publicul. Cam aşa e cu arta teatrală. Vocea trebuie lucrată permanent, trupul, plasticitatea acestuia, memoria. Acum o săptămână m-a sunat cineva şi m-a întrebat noi ce facem, că se deschid cinematografele, nu deschidem teatrul? În teatru este altfel, nu pui un CD într-un aparat, nu pui să ruleze un film. Este vorba despre repetiţii, de atâta muncă în spate. Iar în toată această perioadă s-a repetat. A fost şi munca individuală, acasă, dar s-a repetat şi în teatru, cu măşti, cu respectarea regulilor. Spectacolele vechi au fost ţinute tot timpul la foc automat, să nu se uite mişcarea, să nu se uite textul. De asemenea, am pregătit trei premiere: ‘Slugă la doi stăpâni’ de Carlo Goldoni, ‘Down Way’ de Oleg Bogaev şi ‘Un tramvai numit dorinţă’, care a fost prezentată deja publicului. Pe de altă parte, avem spectacole care nu apucaseră să se joace decât o dată sau de două ori: ‘Orchestra Titanic’ de Hristo Boicev şi ‘Un cuplu ciudat’ de Neil Simon. Tot timpul s-a lucrat, s-a lucrat, s-a lucrat’, a precizat Teodora Spînu. În perioada în care teatrul a fost închis, timpul nu a stat în loc. S-au ţinut chiar şi concursuri de ocupare a unor posturi. Teatrul a angajat o persoană la atelierul de croitorie pentru bărbaţi, un regizor şi un şef de producţie. Şi chiar dacă uneori cuvântul ‘online’ a ajuns să le dea celor din teatru ”dureri de stomac”, după cum ei înşişi au mărturisit, activitatea a trecut inevitabil şi în mediul virtual. Au fost difuzate online spectacole care nu se aflau sub incidenţa drepturilor de autor. În online piesele de teatru aveau vizualizări, dar în toată perioada stării de urgenţă angajaţii teatrului bârlădean au tânjit după întâlnirile directe cu spectatorii, după conexiunea directă cu publicul, cel fără de care niciun artist nu e împlinit cu adevărat, cel pentru care actorul ”arde”. ‘Oamenii care veneau constant la teatru chiar au fost trişti. Unii sunt prieteni de-ai mei sau cunoştinţe mai apropiate şi mereu întrebau când redeschidem. La teatru era seara noastră de gală, pentru că în Bârlad nu sunt multe locuri în care poţi să simţi că ai ieşit din bucla aceea temporală sau din cochilia unui trai cu o rutină înnebunitoare. Unde te duci? Teatrul era o oază, fie că venea o trupă din Bucureşti, din Iaşi, din Brăila, din Galaţi, iar spectatorii veneau să-i vadă pe Florin Busuioc, pe Maia Morgenstern, pe Marius Bodochi, pe Florin Piersic, pe Medeea Marinescu sau alţi actori. Era un flux de energie extraordinară, pentru că nu ne raportăm numai la spectacolele noastre. Oamenii se pregăteau ca şi cum s-ar fi dus la o logodnă. Te îmbraci cu ce ai mai frumos, te parfumezi, îţi pregăteşti părul şi ai o stare bună. Toţi oamenii care vin în sală vin cu energie pozitivă. Toţi vor să vadă ceva frumos şi sunt deschişi să primească frumosul în sufletul lor. Este un schimb de energie extraordinar. Nu ştiu dacă în multe locuri avem parte de aşa ceva. Poate ce spun e un clişeu, dar teatrul e un act artistic viu şi diferit de la o reprezentaţie la alta. Lumea şi-a dorit foarte tare să se reia activitatea, sperăm într-o revenire la o viaţă în care bucuria contactului fizic şi mental să fie prezentă’, menţionează Teodora Spînu. Acum, după ce activitatea teatrului a fost reluată, actorii vor să se vaccineze şi să joace, pentru ca nimeni să nu-i arate cu degetul şi să nu le reproşeze că sunt vector de transmitere a virusului care i-a ţinut departe de public. Reprezentanţii teatrului au respectat şi vor respecta măsurile cerute, vor face în continuare ceea ce autorităţile cer în privinţa regulilor privind reducerea capacităţii în sală, dezinfectarea temeinică a spaţiilor sau crearea de fluxuri pentru spectatori. ‘Aşteptăm să ne vină rândul la vaccinare, să fim luaţi şi noi în considerare, în cea de-a treia etapă. Toată lumea din teatru a spus că se vaccinează, pentru că vrem să jucăm. Aşteptăm să ne vaccinăm, să putem ieşi în faţa publicului cu sufletul deschis, că, dacă Doamne fereşte ceva se întâmplă la noi, nu am fost factorul care a transportat virusul. Pe de altă parte, eu cred că la teatru sunt mai puţine şanse să te îmbolnăveşti. Respectăm cu conştiinciozitate regulile de igienă. Am pus oamenii la distanţă de câte două, trei scaune, rândul din spate este liber, deci este imposibil să iei ceva în sală. Oamenilor li se ia temperatura când vin, au cu toţii mască. Prima noastră speranţă este să se joace chiar şi aşa. Artiştii sunt nişte oameni extrovertiţi, chiar şi cei mai timizi dintre ei au dorinţa de a-şi arăta faţa lor nevăzută publicului, de a le prezenta oamenilor ce au mai frumos. Cui îi pasă mai mult de cel din faţa sa decât unui artist? Te pregăteşti doar ca să oferi. Vrei să fii în faţa publicului, nu poţi trăi fără asta. Îmi amintesc perioada când am redeschis în octombrie la capacitate de 30%, era o efervescenţă, oamenii întrebau dacă mai sunt locuri. Teatrul era ca şi când le-ar fi confirmat că suntem însănătoşiţi ca societate, că o să fie bine şi o să ne adunăm şi o să ne întâlnim. După spectacole, ne vedeam la o cafea şi aveam impresia că suntem sănătoşi, că s-a extirpat o tumoră. Chiar credeam că o să meargă viaţa înainte’, mărturiseşte secretarul literar al teatrului bârlădean. Actorii aşteaptă, ca toţi ceilalţi, viaţa normală de odinioară, dar văd cu amărăciune că, într-o lume în care artiştii sunt cei ce aduc bucurie, chiar ei au fost sacrificaţi şi spun, măcar şi în şoaptă, că poate închiderea teatrelor nu a fost o măsură neapărat necesară. Astfel, într-un amar paradox al existenţei, se aşteaptă ca ‘bufonii’ să reintre în scenă, să înveselească spectatorii şi să-i retrezească la viaţă, deşi, în toată această perioadă nebună, ei au fost poate cei mai trişti. ‘Cred că la stresul pe care l-a ‘înghiţit’ o întreagă umanitate, bucăţica asta de relaxare ar fi prins bine pentru oameni, teatrul ar fi fost ca o terapie. Să nu uităm niciodată un lucru foarte evident, simplu, pe care l-au spus şi alţii. Cât am stat încuiaţi în casă ne-am uitat la filme -, dar cinematografele le-am închis, la teatru -, dar teatrele le-am închis, am ascultat muzică de tot felul, căci fără muzică am fi înnebunit, dar concertele au fost întrerupte. Şi dacă de mâine nu mai este nicio pandemie, dăm un ‘ţonţoroi’ mare. Cu cine? Cu actori, cu muzicieni, care, deodată, vor fi buni. Sunt oameni care au descoperit în pandemie genuri de muzică pe care nu le-au ascultat până atunci, chiar îmi spuneau persoane că au descoperit muzica franceză, muzică clasică. Dar s-a gândit cineva la ceea ce au făcut în pandemie cei care cântă această muzică, cei care şi-au ros buricele degetelor studiind sau artiştii independenţi, pentru că ei au fost cei mai afectaţi?’, a afirmat Teodora Spînu.
Sursa: PRESSONLINE
