Scenariu incendiar – moţiunea pe justiţie ar putea trece / Toader, avertizat de Iordache în plină şedinţă: „În PSD sunt două chestiuni foarte clare: atunci când consideri că ai greşit, îţi dai demisia din funcţia de ministru sau există posibilitatea remanierii”

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, i-a cerut, marţi, în şedinţa de plen a deputaţilor, ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să spună când va da ordonanţa privind punerea în aplicare a articolelor declarate constituţionale din Codul penal şi Codul de procedură penală, adăugând că, „în PSD, atunci când ai greşit, îţi dai demisia.

  • „Stimaţi colegi, nu vă bazaţi pe noi pentru a trece această moţiune simplă. În PSD sunt două chestiuni foarte clare: atunci când consideri că ai greşit, îţi dai demisia din funcţia de ministru, sau există posibilitatea remanierii. (…)    

Noi avem o decizie de cel puţin două luni de zile că cel puţin articolele declarate constituţionale, trecute de filtrul Curţii Constituţionale, privind Codul penal şi Codul de procedură penală, şi avem acum cel puţin două decizii ale CCR, probabil că mâine va veni şi cea care vizează protocoalele, avem decizia care vizează conflictul cu completele de cinci, aveţi obligaţia, domnule ministru, să ne spuneţi astăzi şi acum când veţi da această ordonanţă cu articolele declarate constituţionale? Pentru că aţi văzut, pe logica din Parlament, pe dezbaterea şi modul în care preşedintele şi colegii din Opoziţie pe care pot să îi înţeleg că încearcă să tergiverseze, cred că anumite clarificări trebuie făcute şi trebuie făcute aici în Parlament, pentru că, sincer, domnule ministru, am înţeles că tot ce aţi făcut dvs a fost bine şi ce e rău e în Parlament. Eu aş spune: nu. Ceea ce s-a făcut bine aici s-a făcut prin consultare”, a afirmat Iordache de la microfon, invitându-l pe Tudorel Toader să ia exemplul premierului Viorica Dăncilă care se consultă pe marginea legilor.

Florin IordacheÎn cadrul dezbaterilor la moţiunea simplă pe justiţie, Iordache, care a condus şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, i-a mai cerut lui Tudorel Toader să explice de ce doreşte desfiinţarea pensiilor speciale ale magistraţilor:

„Dumneavoastră ar trebui să explicaţi de ce doriţi desfiinţarea pensiilor pe care le au magistraţii. Noi susţinem în continuare că magistraţii trebuie bine plătiţi şi să aibă pensii speciale tocmai pentru munca şi pentru ceea ce fac dumnealor în înfăptuirea Justiţiei”.

Florin Iordache l-a mai certat pe Toader în privinţa separării carierelor, dar şi în privinşa abrogării articolului din PUG 7 care interzicea delegările în funcţiile de conducere de rang înalt.

„Domnule ministru, cred că separarea carierelor este un lucru pe care noi l-am câştigat aici, în Parlament, în urma dezbaterilor. Dumneavoastră aţi venit, aţi prezentat un proiect şi apoi aţi trimis-o tot timpul pe doamna secretar de stat Mariana Moţ. Cred că un lucru câştigat la Legea 303 vizează tocmai separarea carierelor. Adică cine vrea să fie procuror în momentul în care finalizează Institutul Naţional al Magistraturii să se ducă pe drumul lui, să nu mai avem ca acum la Înalta Curte peste jumătate din cei care sunt judecători la Înalta Curte sunt foşti procurori. Haideţi să lăsăm, sunt lucruri câştigate. Şi pot să înţeleg în felul ăsta protestul pe care judecătorii l-au avut atunci când aţi venit dumneavoastră cu articolul care viza posibilitatea unui fost judecător să fie şi procuror general. (…) Pentru România, în acest moment, separarea carierelor este esenţial să rămână aşa cum am stabilit noi în Parlament. (…) Domnule ministru, în continuare cred că a fost o greşeală faptul că astăzi dumneavoastră articolul 57 l-aţi abrogat. Era articolul care stabilea foarte clar ce înseamnă delegarea şi detaşarea.

  • Deci o să ne trezim, domnule ministru, dacă nu clarificaţi, că exact cum există în cazul DNA de peste şase luni de zile să nu avem un procuror şef de secţie, să ne trezim în perioada următoare când se eliberează procurorul general, adjuncţii săi, ceilalţi şefi de secţii, să existe această perpetuare încât funcţiile respective să nu fie ocupate. Eu cred că, domnule ministru, ca o recomandare, noi am câştigat în Parlament pentru că am reuşit să aşezăm la aceeaşi masă şi Opoziţia şi Puterea şi asociaţiile profesionale.

Domnule ministru, înainte de a da lecţii la televizor, ar fi mult mai bine dacă aţi urma exemplul pe care l-a dat doamna prim-ministru Viorica Dăncilă şi a reuşit, în urma consultărilor, să dezamorseze această criză artificială din Justiţie”, a afirmat Iordache.

Toader susţine că nu se teme de remaniere

Tudorel ToaderMinistrul Justiţiei, Tudorel Toader, a susţiunt că nu se teme de remaniere.

„S-au făcut doi ani de când sunt ministru, este o experienţă interesantă, am valorificat cunoştinţele pe care le-am avut, le-am dobândit ca judecător constituţional. Mi-am îndeplinit obligaţiile de ministru cu bună credinţă. Dacă se va hotărî remanierea mea, vom respecta decizia luată urmând procedurile legale şi îmi voi îndeplini obligaţia până în ultimul minut când apare în Monitorul Oficial numele următorului ministru al Justiţiei, care trebuie să vină la minister să facem o procedură de predare-primire de documente până la sigiliu.

Dacă nu ai capacitatea să îţi îndeplineşti misiunea pe care o ai, te duci acasă, adică trebuie să faci distincţie dintre competenţele legale pe care le ai de îndeplinit, să ai puterea să ţi le îndeplineşti şi atâta tot”, a declarat Toader la finalul şedinţei de plen.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare