Schimb de experiență în domeniul educației al parlamentarilor români, în Portugalia

În perioada 20-23 septembrie 2022, o delegaţie a Comisiei pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor, condusă de doamna deputat Natalia Elena Intotero, preşedinte al Comisiei, a efectuat o deplasare la Lisabona, pentru un schimb de experienţă în domeniul educaţiei, din perspectivă legislativă, a politicilor publice şi sectoriale asociate acestui domeniu.

 

Din delegaţia parlamentară română au mai făcut parte domnul deputat Laurenţiu-Cristinel Țepeluş – secretar al Comisiei, Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Adrian Alda – membru, Grupul parlamentar al PSD, doamna deputat Cătălina Ciofu – membru, Grupul parlamentar al PNL.Pe parcursul vizitei, delegaţia parlamentară a beneficiat de suportul Ambasadei României în Portugalia, delegaţia fiind însoţită la toate întrevederile de Excelenţa Sa, doamna Ioana Bivolaru, Ambasadorul României în Portugalia, precum şi de domnul Mircea Iliescu, Ministru-Consilier.

  • Vizita a avut drept obiective schimburi bilaterale la nivelul comisiilor de educaţie din cele două foruri legislative, cu accent pe cunoaşterea reciprocă a sistemelor de educaţie, precum şi pe identificarea oportunităţilor de colaborare pentru aspectele de interes comun.Programul vizitei a cuprins o întrevedere cu reprezentanţii Comisiei pentru Educaţie şi Știinţă din Adunarea Republicii din Portugalia. În cadrul convorbirilor de la Ministerul Muncii, Solidarităţii şi Siguranţei Sociale, a avut loc o întrevedere cu doamna Ana Sofia Antunes, secretar de stat pentru incluziune, pe parcursul căreia s-au abordat teme privind educaţia elevilor cu cerinţe educaţionale speciale.În continuare, programul a inclus convorbiri cu domnul Pedro Lopes Teixeira, secretar de stat pentru Învăţământ Superior, în cadrul Ministerului Știinţei, Tehnologiei şi Învăţământului Superior. Pe parcursul întâlnirii s-au abordat teme precum sistemul învăţământului superior şi cercetarea ştiinţifică universitară, perspectivele cooperării româno-portugheze sub acest aspect.

Convorbirile de la Universitatea Lisabona, la care au participat domnul prof. Joao Peixoto, prorector, domnul prof. Hermenegildo Fernandes, doamna prof. Roxana-Stela Ciolăneanu, lector de limba română, au avut ca tematică învăţământul superior din cele două state, mobilitatea cadrelor didactice şi a studenţilor, programele de cooperare internaţională şi accesul absolvenţilor pe piaţa muncii, salarizarea mediului academic.Vizita la Centrul de copii cu necesităţi educaţionale speciale – Casa Pia de Lisboa (Centro Educação e Desenvolvimiento Jacob Rodriguez Pereira) a prilejuit delegaţiei României posibilitatea să aibă discuţii cu reprezentanţi din conducerea şcolii şi cu cei ai Fundaţiei, dar şi cu un grup de copii nevăzători.Întâlnirea cu conducerea Școlii Don Pedro V, reprezentantă de domnul director Amilcar Albuquerque Santos, a prilejuit delegaţiei convorbiri referitoare la sistemul de învăţământ preuniversitar. La această întrevedere a participat şi delegatul regional pentru Lisabona al Ministerului Educaţiei, domnul Bruno Santos.Pe parcursul tuturor întâlnirilor, discuţiile s-au axat pe teme diverse legate de: legislaţia în domeniul educaţiei; relaţiile dintre ministerele de resort, agenţii şi alte structuri din domeniul educaţiei şi cercetării; finanţarea învăţământului; salarizarea cadrelor didactice; tipuri de evaluare a elevilor şi selecţia acestora pentru un nivel superior de educaţie (liceu, universitate); transportul elevilor; consiliere şcolară a elevilor în alegerea traseului şcolar; promovarea stagiilor de ucenicie şi de pregătire practică; modalităţi de accedere în învăţământul superior; aspecte legate de activitatea pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale; dinamica educaţie-cercetare în cadrul universităţilor şi schimburile de studenţi; politici educaţionale pentru Diaspora în vederea păstrării identităţii cultural-lingvistice; politici de reintegrare în sistemul educaţional la întoarcerea în ţară.

Interlocutorii portughezi au făcut prezentări ale sistemului de învăţământ preuniversitar şi universitar, oferind repere relevante din activitatea desfăşurată la nivel legislativ şi executiv, tendinţe, evoluţii în domeniul educaţiei, dificultăţi şi soluţii pentru dileme comune.La rândul său, partea română a evidenţiat că România este preocupată de reformarea sistemului educaţional, menţionându-se faptul că în următoarea perioadă – maxim o lună, se va adoptat pachetul legislativ ce include o nouă lege pentru învăţământul preuniversitar şi una pentru învăţământul universitar, de includerea pe scară largă a unor măsuri care să asigure egalitatea de şanse şi accesul tinerilor la o educaţie de calitate, preocuparea pentru includerea tinerilor absolvenţi pe piaţa muncii, corelarea învăţământului profesional, liceal şi universitar cu cerinţele angajatorilor, prin stagii de practică şi experienţe concrete, cooperarea internaţională şi mobilitatea în domeniul educaţional, transportul şcolar, acordarea de burse/premii elevilor şi studenţilor.

  • Cu ocazia acestei vizite, doamna deputat Natalia Elena Intotero, preşedintele Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor, a lansat, în numele Comisiei, invitaţia ca o delegaţie a Comisiei similare din Parlamentul Portugaliei să efectueze o vizită în România pentru a dezvolta colaborarea prin explorarea unor oportunităţi de proiecte educaţionale şi culturale comune.Totodată, s-a desprins dorinţa comună de a dezvolta colaborarea atât între parlamentele naţionale, cât şi între ministerele şi instituţiile guvernamentale de resort ale celor două ţări.Vizita a constituit un element important pentru dinamizarea relaţiilor dintre cele două Parlamente şi a evidenţiat rolul comisiilor de specialitate în angajarea părţilor într-un dialog deschis şi aplicat, cu analize şi soluţii de specialitate, pe subiecte aflate nu numai la nivel de agendă bilaterală, ci şi în agenda europeană.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare