Schimbări pentru pensionari. Ce se va întâmpla cu pensia care e trimisă pe card

Pensionarii  care primesc pensia pe card vor fi informaţi despre acest lucru printr-un simplu e-mail, potrivit unui proiect iniţiat de deputaţi liberali, și care a fost adoptat în şedinţa Senatului.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prin introducerea posibilităţii transmiterii de către Casa Naţională de Pensii Publice, la cerere, în format electronic, a documentului care face dovada plăţii pentru pensionarii care au optat pentru plata în cont curent sau cont de card, potrivit Agerpres.

De precizat este că documentul de informare cu privire la sumelele plătite se transmite începând cu luna următoare înregistrării cererii, în maximum 48 de ore de la efectuarea plăţii drepturilor în cont curent sau cont de card, potrivit unui amendament admis.

Senatul este prima Camera sesizată. Dacă proiectul de lege va trece de votul senatorilor, atunci va ajunge la Camera Deputaților pentru vot final.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare