Scrisoare deschisă a primarului Capitalei către Marie Brătianu: Eforturile și contribuția PNL se opresc în anul 2014 în privinţa amplasării statuii lui I.C. Brătianu

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a transmis vineri o scrisoare deschisă urmaşei familiei Brătianu, Marie Helene Brătianu, în care îi precizează că liberalii nu au avut nicio contribuţie în ceea ce priveşte amplasarea statuii marelui om politic la Universitate.

“Mă văd nevoită să vă transmit public scuze pentru comportamentul iresponsabil al celor care azi, sub stindardul decolorat al marelui partid istoric, întinează numele și memoria familiei Brătianu și a PNL.

O doamnă aterizata în fruntea organizației de București a PNL, pe post de Bau-Bau pentru cetateni si pentru mine, întrucât nu există niciun fel de merite profesionale sau/si politice sau de altă natură care s-o legitimeze, și a cărei unică ocupație este diseminarea de imprecații penibile la adresa mea pe rețelele de socializare, a avut tupeul fără margini să vă adreseze o scrisoare deschisă în care face o afirmație halucinantă, respectiv aceea că amplasarea monumentului dedicat lui I.C. Brătianu la Universitate este rodul eforturilor PNL.

  • În realitate, distinsa doamnă Brătianu, eforturile și contribuția PNL se opresc în anul 2014, când un grup de consilieri liberali au inițiat un proiect de Hotărâre a Consiliului General al Capitalei, referitor la refacerea și amplasarea pe locul inițial a monumentului dedicat marelui om politic.

Din acel moment, timp de 3 ani, în care PNL a avut și majoritatea în Consiliul General și un primar general interimar, nu s-a mai întâmplat nimic. Absolut nimic! Abia în 2016, după ce am devenit eu Primar General, a fost organizat concursul de soluții, au fost semnate contractele de execuție și amplasare a monumentului și au fost alocate fondurile necesare”, a precizat edilul Capitalei în scrisoarea deschisă.

Aceste lucruri, a adăugat Gabriela Firea, n-ar fi fost posibile fără susținerea constantă și necondiționată a majorității PSD, cei 8 consilieri ai PNL, din totalul de 55, remarcându-se doar prin voturile consecvent împotriva bugetelor municipale, în care erau incluse și alocările pentru acest proiect.

“Prin urmare, stimata doamnă Brătianu, veți fi înțeles cu siguranță că în aceste condiții nu aveam cum să permit confiscarea unui act de restituire istorică de către niște politicieni aflați vremelnic în niște poziții cu vizibilitate publică și pe care istoria nu-i va reţine nici măcar din punct de vedere statistic.

Nicio ceremonie, mai mult sau mai puţin politizată, nu va putea vreodată să conteze mai mult pentru Bucureşti, pentru istoria României și pentru familia Brătianu, decât faptul că monumentul lui I.C.Brătianu se înalță din nou, falnic, în inima Capitalei. Prin eforturile unui primar general PSD, si nu PNL.

Şi cu susţinerea consilierilor generali PSD şi ALDE, nicidecum PNL, care au votat trei ani de zile împotrivă. Aceasta este marea diferenţă dintre mine, echipa mea şi PNL Bucureşti. Ei doar jignesc, vorbesc fără un dram de informare, manipulează, răstălmacesc, confiscă, demolează. Eu rezolv. Echipa mea construieşte. Şi acest monument este o dovadă grăitoare”, a mai arată primarul General în document.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare