Antreprenoarele care doresc să obțină o finanțare de până la 200.000 lei mai au la dispoziție 5 zile pentru a se înscrie în cadrul programului „Femeia Antreprenor – 2022”. Termenul limită este 30 septembrie, ora 20:00.
„Antreprenoriatul românesc s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Cu toate acestea, putem constata că, deşi numărul afacerilor înfiinţate de către femei este în creștere, încă există diferențe semnificative comparativ cu afacerile fondate de bărbați. Astfel, prin programul de finanţare «Femeia Antreprenor» dorim să încurajăm egalitatea de șanse în mediul antreprenorial și să diminuăm decalajul dintre femeile și bărbații antreprenori”, a declarat Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.
Pentru a fi eligibile în vederea obţinerii finanţării în cadrul programului Femeia Antreprenor, societăţile trebuie să respecte criteriul conform căruia cel puţin unul dintre asociaţi trebuie să fie femeie şi să deţină cel puţin 50% din părţile sociale/acțiuni ale societăţii în cazul IMM-urilor aplicante.
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului va finanța minim 1.000 de societăți, bugetul programului pentru anul 2022 fiind de 197 milioane de lei.
Înscrierile se fac exclusiv online, pe platforma granturi.imm.gov.ro, în secţiunea PROGRAME NAŢIONALE.