Se ascut săbiile în PNL: Un lider cere congres extraordinar

Vicepreşedintele PNL, Marian Petrache, preşedinte al CJ Ilfov, a cerut luni, în şedinţa conducerii partidului, organizarea unui congres extraordinar, în vederea unei „clarificări doctrinare”, aceasta după ce zilele trecute Vasile Blaga a avut o şedinţă de partid în sediul de la Modrogan.

„Au fost o grămadă de fuziuni şi trebuie ca fiecare membru PNL să se simtă ca acasă, să nu se simtă nimeni exclus, pentru că nimeni nu e exclus din PNL. ( …) Boală lungă, moarte sigură! Ludovic a fost ales de 80% dintre cei care au participat la acel congres.

marian_petracheÎn mod normal, cei care l-au susţinut trebuie să îşi reafirme sprijinul faţă de Ludovic Orban, pentru că, dacă erau aşa de corecţi, nu avea loc acea întâlnire. (…) PNL are astăzi o oportunitate extraordinară faţă de publicul de dreapta, trebuie doar să îi ofere. Nu poate să primească fără să îi ofere ceva. (…)Îmi doresc din tot sufletul să ne orientăm cu faţa spre publicul nostru, să îi oferim ceva”, a declarat Marian Petrache la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL. El a adăugat că decizia finală aparţine Consiliui Naţional al PNL.

Orban nu vede necesar un congres

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, este de o altă părere: „PNL a avut un congres în urmă cu un an. La acest congres a fost aleasă o conducere, a fost adoptată o moţiune, care este programul politic al partidului, conform statutului.

orbanAceastă cerere este o cerere individuală a unui coleg de-al meu, care nu e împărtăşită de colegii mei”.

  • Orban susţine că actuala conducere a dus PNL la „cea mai mare creştere” în sondajele de opinie.

„Orice membru al PNL este obligat prin statut să respecte deciziile partidului şi să pună în practică toate proiectele. Când voi fi convins că vreun membru al PNL acţionează împotriva interesului Partidului Naţional Liberal, la conivenţă cu adversarii noştrii politici, voi lua măsurile statutare care se impun”, a avertizat liderul PNL.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare