Se conturează noul Guvern Marcel Ciolacu, fără UDMR. Lucian Bode și Bogdan Aurescu nu mai intră în Executiv, Justiția preluată de un independent

PNL și PSD au negociat luni seară până târziu formula noului Executiv și vor anunța marți oficial componența noului Guvern condus de Marcel Ciolacu, după ce vor merge la consultările de la Palatul Cotroceni, programate să înceapă la ora 12:00.

Surpriza noii formule guvernamentale este că ministrul de Interne, Lucian Bode, și ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, ambii susținuți puternic de președintele Klaus Iohannis, par să rămână în afara Executivului. Luminița Odobescu ar urma să îl înlocuiască pe Bogdan Aurescu, aceasta fiind o apropiată de Klaus Iohannis și consilieră a acestuia, potrivit unor surse.

În locul lui Bode, Cătălin Predoiu ar urma să preia Ministerul de Interne, precum și funcția de vicepremier.

Și ministrul Energiei, Virgil Popescu, va rămâne fără portofoliu, după ce Marcel Ciolacu afirma că nu îl dorește în guvernul său și au intrat de mai mutle ori în conflict, iar în ultimii ani PSD i-a cerut în repetate rânduri demisia. În locul lui este vehiculat numele lui Sebastian Burduja, actual ministru al Cercetării și Digitalizării.

UDMR nu a fost chemată la consultările de la Cotroceni în același timp cu PNL, PSD și minoritățile naționale, un semn că Uniunea ar putea rămâne în afara guvernării, pentru că nu vrea să cedeze Ministerul Dezvoltării.

După consultările de la Palatul Cotroceni, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu vor avea noi discuții cu UDMR, iar dacă marți seară maghiarii insistă cu revendicările pe care PNL și PSD le resping, viitorul Guvern se va face fără ei.

Alte nume vehiculate în Guvernul Ciolacu:

Transporturi – Sorin Grindeanu (actual titular de portofoliu de la PSD);

Muncă – Marius Budăi (actual titular de portofoliu de la PSD);

Sănătate – Alexandru Rafila (actual titular de portofoliu de la PSD);

Apărare Națională – Angel Tîlvăr (actual titular de portofoliu de la PSD);

Digitalizare și Cercetare – Bogdan Gruia (deputat PSD și Bistrița-Năsăud);

Agricultură – Florin Barbu (prieten cu secretarul general al PSD, Paul Stănescu);

Familie – Gabriela Firea (actuală titulară de portofoliu de la PSD);

Justiție – Bogdan Mateescu (fost președinte al CSM, propus de de PNL);

Economie – Radu Oprea (purtător de cuvânt al PSD);

Finanțe – Sebastian Burduja (ministru al Digitalizării acum);

Educație – Ligia Deca (actuală titulară de portofoliu);

Cultură – Raluca Turcan (PNL), în locul lui Lucian Romașcanu (PSD);

Mediu – Mircea Fechet (PNL);

Dezvoltare – Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov (PNL);

Finanțe – Marcel Boloș (actual ministru la Proiecte Europene de la PNL);

Vicepremier – (Marian Neacșu de la PSD);

Programul consultărilor de marți:

Ora 12:00: Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Național Liberal (PNL) și Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale;

Ora 12:30:  Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);

Ora 13:00:  Uniunea Salvați România (USR);

Ora 13:30:  Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare