Sebastian Burduja, liderul PNL București: Voi vota astăzi în Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal pentru susținerea lui Ilie Bolojan

Ca președinte al PNL Bucuresti, dar mai ales ca cetățean care crede în democrație, voi vota astăzi în Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal pentru susținerea lui Ilie Bolojan, anunță luni Sebastian Burduja. 
”Nu pentru că îl cunosc de 15 ani, nu pentru că am intrat în Partidul Naţional Liberal datorită lui în 2019, nu pentru că îi sunt consilier onorific. Ci pentru că țin la câteva principii simple și de bun simț:
1. Singurul îndreptățit să propună un premier liberal este Partidul Național Liberal. Altfel, ne putem trezi mâine că ni se impun din afară miniștri, parlamentari și primari. Asta nu e democrație.
2. Trebuie să ne ținem de cuvânt dacă vrem să recuperăm încrederea românilor. Oamenii s-au săturat de suceli politice.
3. E timpul unui moment zero în PNL: asumarea direcției liberal-conservatoare, prin noi înșine, și separarea apelor.
4. România are nevoie de guvern, dar nu în orice condiții.
5. Poporul este suveran. Dacă “crizatorii” care au dărâmat guvernul nu sunt în stare să formeze o alternativă, soluția sunt anticipatele. Am încredere în români și în dreapta lor judecată.
Politica înseamnă să facem compromisuri, nu să ne compromitem”, spune Burduja.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare