Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, vizită de lucru în SUA

Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, a efectuat, în perioada 26-30 noiembrie, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, la Chicago.

Conform unui comunicat transmis, joi, de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), demnitarul român a participat la o serie de evenimente organizate de Consulatul General al României la Chicago şi de comunitatea românească.

Astfel, delegaţia DRP a participat la liturghia duminicală la Mitropolia Română Ortodoxă a celor două Americi, la Catedrala Sfinţii Constantin şi Elena, cu participarea IPS Nicolae, iar cu acest prilej, secretarul de stat a reiterat sprijinul DRP acordat credincioşilor români din aceste comunităţi în demersul comun de a păstra identitatea noastră spirituală.

De asemenea, acesta a discutat şi cu reprezentanţi ai Asociaţiei Illinois Romanian American Community, care a primit finanţare nerambursabilă din partea DRP anul acesta, delegaţia DRP având şi întrevederi cu reprezentanţii Romanian American Network Inc/Romanian Heritage Center şi ai revistei Tribuna Românească din Chicago.

Principalele teme de discuţie s-au orientat spre proiectele şi priorităţile DRP din acest an, precum şi pe implementarea unor noi proiecte în vederea păstrării identităţii culturale, spirituale şi lingvistice a românilor de pretutindeni, precizează sursa citată.

Totodată, secretarul de stat Gheorghe Cârciu a participat la o recepţie cu prilejul Zilei Naţionale a României, organizată de către Consulatul General al României la Chicago.

„Peste 300 de persoane, printre care IPS Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii şi Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, reprezentanţi ai corpului diplomatic, oficialităţi, personalităţi ale mediului academic şi cultural, clerici şi reprezentanţi ai autorităţilor federale au luat parte la programul cultural – artistic, Gala Concert”, se menţionează în comunicat.

Secretarul de stat Gheorghe Cârciu a participat şi la prezentarea activităţii Romanian United Fund(RUF)/Romanian Community Center, unde a avut loc şi lansarea programului „Monitorul solidarităţii românilor din Statele Unite”, care este finanţat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

„În cadrul acestei întrevederi au mai participat reprezentanţi ai Consulatului României la Chicago, preşedintele asociaţiei RUF, Mihai Lehene, (online), membrii fondatori ai asociaţiei, dar şi alţi reprezentanţi din domeniul cercetării diasporei şi imigraţiei. Discuţiile au vizat activitatea şi proiectele DRP destinate comunităţii româneşti din America precum şi aspecte semnificative rezultate din cercetările destinate imigraţiei. Secretarul de stat a vorbit şi despre proiectul DRP, şi anume elaborarea noii Strategii Naţionale pentru Românii de Pretutindeni, în cadrul căruia aportul şi expertiza mediului asociativ românesc din străinătate sunt relevante pentru conturarea unui document complex. În continuare, la acelaşi sediu, delegaţia DRP a avut o întâlnire şi cu reprezentanţi ai Romanian Cultural Center”, arată DRP.

Ultima parte a vizitei secretarului de stat Gheorghe Cârciu în SUA a început cu o vizită la Logos Christian Academy, un liceu românesc din Niles, urmată de o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiei Illinois Romanian American Community, care a primit finanţare nerambursabilă, anul acesta, din partea DRP.

Vizita în SUA s-a încheiat cu participarea delegaţiei DRP la aniversarea Zilei Naţionale a României la Guardian Angel Orthodox Day School cu participarea IPS Nicolae şi coordonată de către profesoara de limba română Alina Vance.

De asemenea, s-a discutat şi despre proiectul finanţat de către DRP – „Promovarea identităţii culturale, lingvistice şi educaţionale a copiilor din SUA.”

„Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni a apreciat eforturile comunităţii româneşti din SUA în păstrarea identităţii noastre naţionale, culturale şi lingvistice”, se arată în comunicatul DRP.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare