Secretarul general al PPE, Antonio Lopez: Cel care vrea să se plângă, să devină eurosceptic sau să fie slab, știe unde poate să meargă. Are de ales între ALDE și Partidul Socialist

Secretarul general al PPE, Antonio Lopez, a spus că, popularii europeni sunt uniți, nu ca Partidul Popular European sau ALDE, iar liberalii care plâng sau vor să devinădevină eurosceptici, să se înscrie în ALDE sau în Partidul Socialist.

„Spre deosebire de Partidul Socialist European și de ALDE, care sunt foarte divizate, luați exemplele atacurilor lui Guy Verhofstadt și Frans Timmermans.  Spre deosebire de ei, noi, în Partidul Popular European, suntem uniți și PNL este fundamental în această campanie nu numai în România, ci în toată Europa. Numărul de eurodeputați pe care îi va obține Partidul Național Liberal este foarte important pentru alegerea președintelui Comisiei Europene. De ce? Pentru că, potrivit tuturor sondajelor, Partidul Popular European va continua să dețină majoritatea în cadrul tuturor instituțiilor europene după 26 mai.

  • De aceea, cetățenii români trebuie să înțeleagă că un vot în favoarea Partidului Național Liberal înseamnă un vot pentru viitoarea președinție  a Comisiei Europene care va lucra în favoarea României. Înțeleg ca munca e dificilă, este un efort pentru noi toți. Avem de-a face cu mulți populiști și prin România mai există câte unul care spune că a fost în Partidul Popular European sau că este în Partidul Popular European. Eu, pe prietenii mei din Partidul Popular European, îi văd doar aici, astăzi. De aceea am venit astăzi aici și apoi mă voi întâlni și cu Tineretul Național Liberal, pentru a vorbi despre ce putem face și cum ne putem coordona.

Pentru alegerile europarlamentare este foarte important votul la nivel local. Nu numai că aici vor avea loc alegeri locale în foarte puțin timp, dar și în cazul alegerilor europarlamentare sunt foarte importante rezultatele la nivel local, pentru că înțelegerea dintre cetățean și instituțiile europene acolo începe.

  • Și dumneavoastră, spre deosebire de socialiști  care acum sunt eurosceptici, pentru că tot timpul se plâng, de fiecare dată când Bruxelles le spune ceva se plâng – voi, spre deosebire de ei, sunteți luptători. Și voi sunteți foarte importanți pentru păstrarea colaborării și compromisului dintre România și instituțiile europene.

 

  • Misiunea este dificilă, dar pentru asta suntem uniți. Niciodată nu ne-a fost ușor , dar eu sunt foarte mândru pentru că astăzi am fost aici și în momentele bune și în momentele dificile. Sunt mândru astăzi pentru că văd că cele două partide care au fuzionat – PDL și PNL- sunt aici, unite. Este foarte important pentru viitor. Sunt foarte puține cazuri de țări în Uniunea Europeană în care partidele de centru dreapta să fie unite, celălalt exemplu este Spania, țara mea natală.

De aceea, uniți în cadrul Partidului Popular European,  vom  câștiga alegerile europarlamentare, alegerile prezidențiale, alegerile locale și alegerile parlamentare, iar cel care vrea să se plângă, să devină eurosceptic sau să fie slab, știe unde poate să meargă. Are de ales între ALDE și Partidul Socialist, așa că are de unde să aleagă. Aici se vine pentru a munci, nu pentru a se plânge. Trebuie să obținem ce-i mai bun de la Bruxelles pentru această țară și eu confirm că eurodeputații PNL vor face acest lucru”, a spus Lopez.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare