Sector 5: A început montarea modulelor de colectare selectivă

Primăria Sectorului 5, prin societatea Salubrizare, a început vineri montarea modulelor de colectare selectivă, potrivit unui comunicat al autorităţii locale, transmis AGERPRES.

Vor exista 16 puncte de reciclare pe raza sectorului, două dintre acestea fiind deja amplasate în zona Eroilor şi pe platoul Academiei Militare. În fiecare punct va exista un container pentru plastic şi metal, unul pentru hârtie şi carton şi unul pentru sticlă.

Primăria Sectorului 5 îşi doreşte ca prin acest demers să încurajeze cetăţenii din sector să recicleze.

‘Vrem să protejăm mediul înconjurător, pentru că un mediu sănătos înseamnă sănătate pentru noi şi copiii noştri. Modulele de colectare selectivă pe care le vom amplasa în sector sunt un bun prilej pentru a încuraja cetăţenii să recicleze. Ştiu că încă sunt persoane care aruncă ilegal deşeuri pe domeniul public, ştiu că încă sunt persoane care aruncă gunoaie pe jos, dar îmi doresc ca uşor, uşor să ne obişnuim să fim mai civilizaţi. De aceea, le cer locuitorilor din sector să semnaleze Poliţiei Locale dacă văd persoane care aruncă deşeuri pe domeniul public. Avem nevoie de puţin spirit civic ca să putem păstra un sector curat’, a transmis Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare