sâmbătă, ianuarie 22, 2022

Sector 6: Oamenii străzii, duşi la adăposturi de noapte; cazurile sociale pot fi semnalate telefonic

Primăria Sectorului 6 anunţă că în ultimele 15 zile angajaţii DGASPC au realizat 38 de intervenţii în urma cărora persoane fără adăpost au fost duse în cele două centre din subordinea instituţiei.

‘Mai mult ca oricând, în perioada sezonului rece persoanele fără adăpost se confruntă cu situaţii care le pun în pericol sănătatea sau chiar viaţa. În mai puţin de 15 zile de la începutul anului, angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGAPSC) Sector 6, din subordinea Primăriei Sectorului 6, au realizat 38 de intervenţii în comunitate, în zonele în care se găsesc aceste persoane. Le-au identificat, le-au monitorizat situaţia şi le-au dus la cele două adăposturi de noapte, aflate în subordinea instituţiei’, informează primăria, prin intermediul unui comunicat.

În aceste adăposturi oamenii străzii au parte de control medical, duşuri, masă caldă, haine curate, produse de igienă, supravegherea administrării medicaţiei, acolo unde este cazul, consiliere cu privire la nevoile de bază (identitate, securitate fizică, prevenire abuzuri) şi intervenţie rapidă pentru situaţiile în care este necesar consultul de specialitate al unui medic, menţionează sursa citată.

‘Angajaţii DGASPC Sector 6 verifică ziua şi noaptea toate locaţiile cunoscute, pe unde îşi petrec timpul cei fără adăpost, însă şi cetăţenii pot semnala cazurile sociale de acest gen la 0731.62.48.49. Este numărul telefonului de urgenţă, care funcţionează permanent. În perioada aprilie-decembrie 2021 au fost înregistrate 1.308 apeluri’, precizează primăria.

Sursa: PRESSONLINE

spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Campanii publicitare
    sales banner