Ședință solemnă în Parlament dedicată împlinirii unui secol de la naşterea Regelui Mihai/ PROPUNERE

Deputatul PNL Alexandru Muraru, reprezentant special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, a anunţat miercuri că a propus conducerii Camerei Deputaţilor şi Senatului organizarea, în 25 octombrie, a unei şedinţe solemne a Parlamentului, dedicată împlinirii unui secol de la naşterea Regelui Mihai, potrivit Agerpres.

„În calitate de Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, am propus oficial preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, precum şi membrilor Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, demararea organizării unei sesiuni solemne dedicată împlinirii a 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I, ultimul monarh al ţării, care a domnit între 1927 şi 1930, precum şi între 1940 şi 1947. Am propus ca şedinţa solemnă să aibă loc luni, 25 octombrie, la exact 100 de ani de la naşterea ultimului Rege al românilor, cu invitarea Preşedintelui României, a membrilor Guvernului, a foştilor Şefi de stat, a reprezentanţilor Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, a Şefului Casei Regale a României, a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române şi a liderilor celorlalte culte religioase, a reprezentanţilor Armatei Române şi ai Academiei Române”, a transmis Muraru într-un comunicat de presă.

El mai susţine că „forumul suprem al democraţiei trebuie să acorde atenţie constantă promovării politicilor memoriei şi a valorilor României autentice”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare