Șefa Guvernului finlandez divorţează, la o lună după înfrângerea în alegerile legislative

Şefa de guvern în exerciţiu a Finlandei, Sanna Marin, a anunţat miercuri că divorţează, la o lună după înfrângerea sa în alegerile legislative, relatează AFP şi Reuters, informează Agerpres.

„Am depus împreună cererea de divorţ. Suntem recunoscători pentru cei 19 ani petrecuţi împreună”, au scris Sanna Marin şi viitorul ei fost soţ Markus Raikkonen pe conturile lor separate de Instagram, asigurând că au rămas „cei mai buni prieteni”.

Cei doi au o fetiţă în vârstă de cinci ani şi s-au căsătorit în 2020, în timp ce Sanna Marin, în fruntea guvernului, trebuia să gestioneze criza COVID-19.

După ce a pierdut alegerile de la începutul lui aprilie, Marin (37 de ani) a anunţat că va renunţa în septembrie la şefia Partidului Social Democrat şi va redeveni simplă deputată, respingând astfel speculaţiile privind preluarea unui post important la nivel internaţional. Ea şi-a exprimat atunci onoarea” de a fi condus guvernul timp de trei ani şi jumătate, recunoscând totodată că ultimii ani i-au „pus la încercare anduranţa” şi că speră la o „viaţă mai liniştită”.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare