Şefa poliţiei metropolitane londoneze (‘Met’), Cressida Dick, şi-a anunţat demisia joi seara, pe fondul unei crize de încredere şi în urma unui raport referitor la comportamente rasiste, misogine şi discriminatorii în cadrul Scotland Yard, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Cressida Dick a declarat într-un comunicat că ”nu are de ales decât să demisioneze”.
”Este clar că primarul nu mai are încrederea necesară pentru ca eu să continui”, a spus ea, precizând că va rămâne în funcţie până la numirea succesorului ei.
Poliţia din Londra a fost, de asemenea, aspru criticată pentru că a întârziat să ancheteze petreceri din Downing Street şi în cercurile puterii, în pofida restricţiilor de sanitare, scandal care ameninţă supravieţuirea politică a premierului Boris Johnson.
Criticat pentru o serie de petreceri în Downing Street în plin lockdown, Boris Johnson trece prin cea mai gravă criză de la ascensiunea sa triumfală la putere în vara lui 2019.
Într-un mesaj postat pe Twitter, premierul britanic i-a mulţumit Cressidei Dick pentru ”protejarea publicului şi pentru că străzile noastre sunt mai sigure”. ”Doamna Cressida şi-a servit ţara cu mare dăruire şi distincţie timp de multe decenii”, se arată în mesaj.
sursa: AGERPRES