Șeful ANAF, despre controalele care vor fi demarate la persoane fizice: Căutăm informații și pe Facebook!

Șeful Fiscului declară că persoanele fizice vor fi verificate și pe Facebook, unde ANAF va căuta informații despre vacanțele în care au fost. De controale nu scapă nici mătușile sau bunicile care le-au donat bunuri nepoților, mai spune șeful ANAF, scrie antena3.ro.

Fiscul va începe de astăzi verificările la persoanele fizice și la patronii de pe litoral, așa cum a anunțat ieri, șeful instituției, Lucian Heiuş.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va demara din 1 iulie controale masive pentru verificarea veniturilor persoanelor fizice ca sursă a obţinerii averilor fiecărei persoane.

Fiscul va căuta informații și pe Facebook pentru a vedea prin ce locuri ați călătorit sau dacă vă lăudați cu o proprietate nouă.

Acțiunea vine după ce ANAF a descoperit că în 2016-2019 un număr de 561.000 de persoane au acumulat o diferență de 20 miliarde euro între veniturile estimate de Fisc și cele declarate. Bani pe care nu i-a impozitat nimeni.

Mai mult, Inspectorii Antifraudă fiscală au pus ochii şi pe tranzacționarea de criptomonede, şi, în cauză, vor continua controalele şi în această zonă.

Verificările veniturilor obținute de români şi firme în această perioadă sunt făcute pentru a recupera prejudiciile din banii nedeclarați. Cele mai mari sume de bani neimpozitate au fost descoperite în București, anume 29,9 miliarde de lei, urmat de Ploiești cu 19.4 miliarde. Iar cea mai mică sumă a fost înregistrată în Craiova, 6,3 miliarde de lei.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare