Șeful Apărării din Armata Canadiană, vizită în România

Ministrul apărării naţionale, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, l-au primit luni, în baza militară Mihail Kogălniceanu pe şeful Apărării din Armata Canadiană, generalul Jonathan H. Vance, aflat în vizită în România.

Pe timpul întâlnirii, oficialii au abordat aspecte privitoare la situaţia de securitate în regiunea extinsă a Mării Negre, precum şi stadiul cooperării între armatele României şi Canadei în cadrul NATO, ONU şi OSCE, dar şi bilateral. Totodată, a fost subliniată coerenţa Parteneriatului româno-canadian în contextul aliat al regiunii Mării Negre, fiind exprimată aprecierea pentru continuarea participării active a forţelor armate canadiene la activităţile de instruire în comun cu militarii români, în special în domeniile aerian şi maritim, evidenţiindu-se prezenţa aeronavelor canadiene în cadrul misiunilor de poliţie aeriană consolidate, precum şi a navelor de luptă în cadrul grupărilor navale permanente aliate.

La finalul întâlnirii, Ciucă și Petrescu i-au mulţumit generalului pentru contribuţia avută la consolidarea capacităţii operaţionale a Armatei României, pentru susţinerea iniţiativelor regionale aflate în derulare, cât şi pentru sprijinul acordat detaşamentului românesc care execută evacuarea aeromedicală în Mali.

În cadrul aceluiaşi eveniment, generalul-maior Viorel Pană, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, a decorat 16 militari canadieni cu Emblema de Onoare a Forţelor Aeriene, pentru modul în care aceştia şi-au îndeplinit misiunile în cadrul detaşamentului de Poliţie Aeriană, misiuni executate în cooperare cu militarii Forţelor Aeriene Române.

Canada participă în prezent, cu personal şi aeronave de luptă CF-18, la misiuni de poliţie aeriană consolidată, pentru descurajarea acţiunilor agresive în proximitatea spaţiului aerian naţional şi al NATO. De asemenea, Forţele Aeriene Regale Canadiene au mai executat misiuni în comun cu Forţele Aeriene Române şi în anii 2014, 2016, 2017 şi 2018 la Mihail Kogălniceanu şi Câmpia Turzii.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare