Șeful Armatei Române, care a fost audiat la DNA, a fost anunțat oficial că este suspect într-un dosar pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uzurparea funcției.
Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni de corupție săvârșite de militari, i-au adus la cunoștință generalului VLAD GHEORGHIȚĂ, șef al Statului Major al Apărării din cadrul M.Ap.N., calitatea de suspect într-un dosar penal instrumentat la nivelul acestui serviciu, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uzurparea funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.



