Șeful Comisiei de control SIE, Mihai Weber, către ministru de Finanțe: Cîțu fii bărbat… demisia!

Șeful Comisie de control SIE din Parlament, deputatul PSD Mihai Weber, îi cere demisia ministrului de Finanțe, Mihai Cițu, după ce Senatul a adoptat, luni, moțiunea simplă depusă de PSD împotriva acestuia.

„Cîțu fii bărbat… demisia!

A trecut moțiunea de cenzura împotriva ministrului de Finanțe, Florin Cîțu, un ministru care a primit vot negativ și în Comisiile parlamentare, la nominalizarea în guvern. Cu toate acestea el este menținut în această funcție de către premierul Orban, chiar dacă domnul Cîțu nu s-a remarcat la ministerul finanțelor decât prin declarații iresponsabile și măsuri de austeritate. Înghețarea salariilor, concedieri, anularea plafonului pentru prețul la energie și gaze pentru populație, împrumuturile haotice, creșterea euro la aproape 5 lei sunt doar câteva dintre „realizările” și proiectele domnului Cîțu”, se arată pe pagina de Facebook a lui Mihai Weber.

Mihai Weber a adăugat că lipsa de viziune a acestui Guvern PNL devine o amenințare pentru economia statului.

„Neputința și lipsa de viziune pe care acest guvern o arată, devine o amenințare la adresa stabilității economice a românilor.
Domnul Câțu nu mai are ce căuta în Guvernul României și orice zi în plus, în această poziție, nu poate aduce nimic bun pentru România și pentru români”, a conchis deputatul Weber.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare