Şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, a afirmat vineri că Israelul a finanţat crearea grupării militante palestiniene Hamas.
Responsabilul european l-a contrazis astfel în mod public pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, care a negat anterior astfel de acuzaţii, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Oponenţi ai guvernului israelian şi o parte a mass-media globale au acuzat cabinetele Netanyahu că au încurajat conducerea Hamas din Gaza, inclusiv prin permiterea finanţării enclavei palestiniene de către Qatar.
‘Da, Hamas a fost finanţat de guvernul Israelului ani de zile într-o încercare de a slăbi Autoritatea Palestiniană condusă de Fatah’, a spus Borrell într-un discurs la Universitatea Valladolid din Spania, fără a da detalii.
Borrell a adăugat că singura soluţie paşnică presupune crearea unui stat palestinian.
‘Noi credem că doar o soluţie cu două state impusă din afară ar aduce pacea, chiar dacă Israelul insistă că nu‘, a subliniat el.
Hamas a întreprins un atac surpriză în sudul Israelului la 7 octombrie, omorând în jur de 1.200 de persoane şi luând aproximativ 240 de ostatici, în cea mai sângeroasă zi din istoria statului Israel.
Guvernul israelian a pornit o campanie militară în care, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, au fost ucişi peste 24.700 de palestinieni.
Mişcarea Hamas a condus Fâşia Gaza începând din 2007 după un scurt război civil cu forţele loiale mişcării Fatah a preşedintelui Mahmoud Abbas, care are sediul în Cisiordania şi conduce de asemenea Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei.
Israelul a criticat diferite state, inclusiv Spania, ţara natală a lui Borrell, pentru ceea ce el spune că arată simpatie faţă de Hamas.