Şeful ONU, vizită în Irak după şase ani

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a sosit în Irak pentru prima sa vizită în ultimii şase ani cu scopul de a „sprijini eforturile” către pace, a anunţat marţi la New York purtătorul său de cuvânt, Stéphane Dujarric, citat de AFP, relatează Agerpres.

„Secretarul general este acolo pentru a reafirma angajamentul ONU de a sprijini eforturile Irakului pentru a se îndrepta către pace, drepturile omului şi dezvoltare durabilă pentru toţi irakienii”, a declarat Stéphane Dujarric într-un comunicat.

Antonio Guterres, care a aterizat la Bagdad în cursul nopţii de marţi spre miercuri, urmează să se întâlnească în special cu premierul Mohammed Shia’ Al-Sudani, precum şi cu reprezentanţi ai grupurilor pentru apărarea drepturilor femeilor şi tinerilor.

Joi, el va vizita o tabără pentru persoane strămutate din nordul ţării, înainte de a se deplasa la Erbil pentru a se întâlni cu reprezentanţii guvernului regional al Kurdistanului irakian.

Ultima sa vizită în Irak a avut loc în primăvara lui 2017.

Antonio Guterres va merge apoi în Qatar, mai ales pentru summitul ţărilor cel mai puţin dezvoltate.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare