Şeful partidului comunistdin Vietnam îndeamnă la întărirea luptei împotriva corupţiei

Noul şef al Partidului Comunist Vietnamez (PCV) To Lam, considerat liderul cel mai influent al ţării, a îndemnat luni la continuarea eforturilor de combatere a corupţiei, înainte de un vot aşteptat pentru desemnarea noului preşedinte al Vietnamului, informează AFP, arată Agerpres.

Secretarul general al PCV i-a îndemnat pe membrii Adunării Naţionale să întărească disciplina „în scopul combaterii fenomenelor negative”, în primul său discurs susţinut în faţa Parlamentului de la Hanoi după preluarea funcţiei.

To Lam a preluat vara aceasta conducerea partidului, postul cel mai puternic în Vietnam, după decesul predecesorului său Nguyen Phu Trong.

Nu este prima dată când fostul ministru al securităţii publică se angajează să continue campania anticorupţie de anvergură orchestrată de Trong în ultimii ani.

Această operaţiune, numită „flacără ardentă”, a provocat schimbări spectaculoase la nivelul întregii ţări comuniste – obişnuită cu negocieri în spatele culiselor – care îi dau o faţadă de stabilitate ce poate chiar atrage investitori.

Manevrele au de asemenea o anvergură politică şi se înscriu în contextul disputelor interne din partid pentru controlul puterii, potrivit analiştilor.

În timpul acestui an, peste 10.000 de persoane au fost judecate în 4.800 de procese, în cadrul luptei împotriva corupţiei, potrivit lui Le Minh Tri, preşedintele celei mai înalte jurisdicţii a Vietnamului.

Un vot este aşteptat luni pentru a-l desemna pe noul preşedinte, actualul fiind To Lam, numit în luna mai.

Dezvăluirea scandalurilor a dus la plecarea a doi preşedinţi, Nguyen Xuan Phuc şi Vo Van Thuong, în mai puţin de doi ani.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare